Despre Punta del Este
Punta del Este se caracterizeaza prin a fi un oras statiune, localizat in departamentul Maldonado din sud-estul Uruguayului. Punta del Este este si numele municipiului de care apartine orasul, incluzand Punta del Este si Peninsula.
Primii care au ajuns in Punta de Este au fost spaniolii, la inceputul secolului al XVI-lea, insa colonizarea acestei asezari a inceput in proximitatea orasului actual Maldonado, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. La sfarsitul secolului al XIX-lea, Punta del Este era o simpla plaja cu dune de nisip, insa, datorita lui Antonio Lussich, aceasta zona a inceput sa prinda viata, dupa ce acesta a cumparat un teren pe care a construit o gradina botanica, unde a plantat diverse specii de plante.
Astfel, in anul 1957, Punta del Este a fost declarat oras, iar in anul 1967, a fost gazda unui summit american, la care a participat presedintele Lyndon Johnson. In septembrie 1986, Punta del Este a gazduit negocierile internationale in cadrul congresului comertului, iar in anul 1994, a luat fiinta Organizatia Mondiala a Comertului.
La ultimul recensamant din anul 2011, Punta del Este inregistra o populatie de 9277 si 23954 gospodarii si apartamente. Insa, asa zisul “boom” turistic, se inregistreaza in timpul sezonului estival, datorita fluxului foarte mare de turisti care ajung in Punta del Este.
Punta del Este beneficiaza de un climat oceanic, caracterizat prin veri placute si ierni reci. Cantitatea de precipitatii este distribuita uniform de-a lungului anului, inregistrand o medie de 1010 milimetri. Cea mai calduroasa luna este ianuarie, avand o temperatura medie de 21.7 grade Celsius, iar cea mai rece este iulie, cu o medie de 11.5 grade Celsius. Astfel, temperatura medie anuala este de 16.6 grade Celsius.
In Punta del Este se poate ajunge cu ajutorul curselor regulate dinspre Montevideo, care au o durata de aproximativ doua ore. De asemenea, se poate ajunge si din Buenos Aires, cu feribotul, pana in Colonia, iar de acolo, cu autobuzul catre Punta del Este. Cursa este intr-adevar de lunga durata, aproximativ 8 ore, insa este mult mai ieftina.
La prima vedere, orasul Punta del Este pare a fi unul impartit in doua, pe de-o parte gasim coasta Brava, iar pe de alta Mansa. Una delimiteaza sfarsitul raului de la La Plata, iar cealalta, inceputul Oceanului Atlantic. Aceasta scindare a orasului se poate observa si prin tipul de nisip, pe una dintre coase fiind alb, iar in cealalta parte, galben spre auriu. Cea mai cautata zona a devenit La Barra, fiind populara pentru practicarea sporturilor nautice si a pescuitului. Spre inserat, La Barra devine un punct de atractie pentru generatia tanara, in special de la sfarsitul lunii decembrie pana la a doua saptamana a lunii ianuarie.
In afara de aceste plaje, orasul prezinta si multe elemente de arhitectura din timpul coloniilor, care sunt in contrast cu arhitectura moderna. Principalul bulevard, Gorlero Avenue, cuprinde galerii comerciale, restaurante, cinematografe, cazinouri si magazine.
In Punta del Este se pot gasi fructe de mare foarte delicioase, chivitos si asado (mancaruri traditionale) ale localnicilor.