Ghid turistic Mary

Recomandat pentru: monumente, istorie, muzee, cultura

Despre Mary

Mary este capitala provinciei omonime din Turkmenistan, oras situat pe raul Maghab, in desertul Karakum. Cunoscuta, in trecut, sub denumirea de Merv sau Margiana, Mary se afla la 350 km departare de capitala Ashgabat. Orasul a avut o insemnatate istorica deosebita intre secolele VIII – XIII, fiind al doilea mare centru al culturii islamice, dupa Bagdad.

Cucerit si distrus in mare parte de atacurile mongole din secolul XIII, Merv este reconstruit abia doua secole mai tarziu din ordinul Emirului Timur. Numele orasului este schimbat in Mary in anul 1937, cand devine unul din cele mai mari centre industriale ale Turkmenistanului, cu impresionante rezerve de gaze si unul dintre cei mai mari producatori de cereale si bumbac.

Locuita inca din vremurile antice, orasul atinge apogeul dezvoltarii culturale in secolul VII i.Ch. cand se afla sub dominatia Imperiului Persan. La fel de stralucitoare a fost si epoca secolelor XII –XIII, cand era capitala Statului Seljuk, guvernat de Sultan Sanjar.

Majoritatea turistilor rareori aleg ca destinatie de vacanta Turkmenistanul, mai ales pe timpul verii, cand temperaturile devin greu de tolerat. Dar, daca totusi doriti sa mergeti intr-o vacanta in aceasta tara dominata de desertul Karakum, va puteti refugia la Mary, considerata o adevarata oaza in acest desert urias. Nu ratati o vizita la Muzeul Regional, unde aveti ocazia sa admirati expozitii interesante despre istoria locala.

Mary