Cum se ajunge in Somalia

Calatoria cu avionul in Somalia

Calatoria in Somalia ridica unele probleme pentru turisti, avand in vedere lungile conflicte militare interne. Compania aeriana African Express zboara din/in Berbera, Bossaso si Mogadishu, din Nairobi si Dubai. Jubba Airways este o companie privata somaleza care zboara din Mogadishu cu destinatia Dubai, Bossaso si Jeddah. Turkish Airlines are zboruri cu destinatia Mogadishu, pe aeroportul Aden Abdulle International (MGQ), care este situat la 6 km distanta de centrul capitalei.

Pentru a ajunge de la Bucuresti la Mogadishu aveti de parcurs un drum lung si solicitant, pentru care trebuie sa va rezervati aproximativ 2 zile, avand in vedere ca durata escalelor este foarte lunga. In functie de compania cu care alegeti sa efectuati zborul, puteti opta pentru ruta Bucuresti – Dubai – Nairobi- Mogadishu (42 ore) sau Bucuresti – Istanbul - Nairobi – Mogadishu (36 ore).

Calatoria cu autocarul in Somalia

Somalia nu dispunde de un sistem public de transport in comun. Transportul este asigurat de autobuze private si fac legatura intre Mogadishu si principalele localitati din tara si circula, in general, intre 7.00 -14.00. Oricum, din cauza restrictiilor de circulatie, este destul dificil sa calatoriti cu autobuzul in afara capitalei. Din aceast motiv, varianta cea mai utila este calatoria cu taxiul, iar pretul porneste de la 60 USD/zi, la care se adauga si costul combustibilului.

Calatoria cu masina in Somalia

In Somalia, autoturismul se conduce pe partea dreapta a sensului de deplasare si aveti nevoie de permis de conducere international. Exista cateva drumuri asfaltate pe care se poate circula in conditii de ralativa siguranta, cum este cel de la Berbera spre nord de Mogadishu si Chisimayu. In general, nu se recomanda turistilor sa exploreze tara pe cont propriu, mai ales in afara capitalei si, in special, in zonele de vest ale tarii. Nu exista companii care sa ofere masini spre inchiriere desi, cu putin noroc, puteti gasi sprijin in acest sens la hotelul unde va cazati. Oricum, calatoria cu masina in Somalia presupune un grad ridicat de risc. La nivel national nu exista semnalizare rutiera, iar circulatia pe timpul noptii este total nerecomandata.