Shopping in Londra

Londra este, la fel ca New York si Paris, unul din cele mai bune orase pentru cumparaturi. In mod traditional, programul magazinelor londoneze este de luni pana sambata, de la 9:30 la 18. Multe magazine din West End, raman joia deschise pana mai tarziu. In Knightsbridge, ziua de program prelungit este miercurea.Totusi, cateva magazine au inceput sa deschida mai tarziu, la ore diferite, si, de asemenea, sambata (la 11 sau 12). Daca programul nu este indicat la intrare, atunci puteti presupune ca magazinul functioneaza, mai mult sau mai putin, conform orarului traditional. In zonele mult frecventate de turisti, precum Covent Garden, magazinele deschise sambata sunt ceva obisnuit.

Multe dintre magazinele londoneze de top solicita o Garantie Regala de Recunoastere. Acestea pot fi acordate doar de Regina, Regina Mama, Printul de Wales si Ducele de Edinburgh. Fiecare dintre ele certifica faptul ca unul dintre acesti membri ai familiei regale a fost client fidel al magazinului cel putin trei ani. Blazonul afisat la exteriorul magazinului il indica pe membrul familiei Regale care ofera garantia.

Este greu sa nu faceti cumparaturi in zona londoneza West End. Incepeti cu lucrurile scumpe de pe strada New Bond, o zona de lux si eleganta uluitoare. Dupa-amiaza, mergeti spre strada Oxford, care se intinde pe patru statii de metrou si este incomparabila pentru produsele de serie. O experienta mai linistita, dar la cel mai inalt nivel al modei poate fi gasita in Knightsbridge, intre magazinele Harvey Nichols si Harrods. Mergeti spre sud pe strada Sloane pana la Sloane Square si intrati pe bulevardul King\'s, cu nenumarate magazine mici. Pentru a va afunda in lumea in permanenta extindere a elegantei urbane, incercati o dupa-amiaza in animatul talcioc stradal Portobello din Notting Hill, unde puteti gasi vestigii din diverse epoci apuse: sticlarie, mobila, obiecte de arta si haine.

De cateva secole incoace, londonezii si vizitatorii instariti au mentinut profitabile magazine de lux ca Asprey, bijutierul Casei Regale, sau buticurile de croitorie pe comanda din Savile Row. Exista cate ceva pentru orice buzunar, de la marci de designer pana la marile magazine universale care ofera o foarte larga de produse. Din nefericire, aceste centre comerciale au scos din circuit multe dintre magazinele unicat interesante, aflate la tot pasul in Londra, dar din loc in loc inca se mai gasesc astfel de oferte unice. Unul din aceste locuri este Neal Street din Covant Garden, care satisface o clientela cu gusturi moderne si diferite de marea masa. Pietele, in special Camden Town si Spitalfields, sunt un loc bun pentru articole moderne de strada sau tinute de club, semnate de multe ori de designerl tineri, aflati in ascensiune.

Oxford Street, pe portiunea dintre Oxford Circus si Marble Arch, are mai multe magazine universale si reprezentante ale unor firme mari, cum sunt Gap si Marks and Spencer. Ca urmare, este probabil cea mai aglomerata strada comerciala din capitala. Daca vreti sa faceti cumparaturi mai interesante, dar si mai scumpe, mergeti pe stradutele adiacente de pe ambele parti ale statiei de metrou Bond Street si veti gasi magazine de moda ca Whistles, in St, Christopher\'s Place. De fapt, Bond Street in sine este sinonima cu exclusivismul in cumparaturi, fie ca vreti bijuterii de la Tiffany, articole de piele de la Mulberry sau imbracaminte de dama si pentru barbati de designer. Knightsbridge este o alta zona pentru haine de lux, mai ales in triunghiul format de strazile Brompton Road, Sloane Street si Sloane Avenue, unde veti gasi magazinul Harrods si Harvey Nichols, precum si Joseph, Kenzo si Jimmy Choo. Mai recent, King\'s Road este un amestec de magazine care comercializeaza incaltaminte, imbracaminte si articole pentru casa destinate familiilor de tineri instariti.

Borough Market (luni-vineri) este unul dintre cel mai bune locuri unde va puteti satisface toate poftele culinare, dar si in Soho exista magazine italienesti cu alimente de calitate si magazine specializate, precum si in alte parti ale orasului. Raioanele de alimente din Harrods si Fortnum and Mason sunt excelente pentru delicatese sau cadouri culinare. Articolele de decoratiuni interioare sunt alt subiect fierbinte cand este vorba de cumparaturi, existand multe magazine specializate in Londra si de-a lungul strazii Tottenham Court Road, mai ales in jurul statiei de metrou Goodge Street.

Daca aveti pasaport din afara Uniunii Europene, este bine sa aflati care sunt achizitiile scutite de taxe la export. Acest lucru va va ajuta sa solicitati rambursarea de TVA cand parasiti tara. Rata curenta a TVA este de 17% si se plateste pentru marea majoritate a bunurilor (cartile, alimentele si imbracamintea pentru copii sunt principalele exceptii). Toate magazinele universale si multi alti furnizori (cautati eticheta TAX-FREE), va vor da detalii. Marea majoritate vor impune o limita minima a valorii cumparaturilor.

Localizare

GPS - Latitudine: 51.499100, Longitudine: -0.164080

Mareste harta

Legenda

  • Shopping in Londra
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Doina Costea

In noiembrie voi merge la Londra .Pot plati in euro , cumpăr de aici lire sau sa schimb acolo euro in lire? Cum e mai avantajos? Daca stie cineva ,mulțumiri.