Ghid turistic Senegal

Recomandat pentru: arhitectura, atractii turistice, puncte de interes, situri religioase, arta, atractii inedite, istorie

Despre Senegal

Beneficiind de o clima placuta si inzestrata cu peisaje dintre cele mai frumoase, cu plaje ideale pentru petrecerea vacantei, Republica Senegal se gaseste in vestul Africii, fiind marginita de Oceanul Atlantic in vest, in timp ce in est se invecineaza cu Mali, la nord cu Mauritania si la sud cu Guineea Bissau. Cei 196.723 km² ai tarii sunt locuiti de aproximativ 12 milioane de senegalezi.

Fosta colonie franceza pana in anul 1958, teritoriul de astazi al Senegalului a fost ocupat in timpul Evului mediu de doua state feudale, respectiv Wolof, situat in regiunile vestice ale tarii si Fouta Toro, in partea estica, in timp ce zona litoralului era disputata in secolul XV de colonistii portughezi, olandezi si francezi. Cei din urma reusesc sa-si impuna dominatia si la inceputul secolului XVII pun bazele orasului Saint Louis, astazi una dintre principalele atractii turistice ale tarii.

Astazi, statul senegalez este republica prezidentiala, unde puterea legislativa apartine Parlamentului Unicameral, in timp ce puterea executiva este exercitata de presedinte si de un consiliu de ministri, condus de primul-ministru. Sub aspect administrativ, tara este impartita in 14 regiuni adminstrative, conduse de cate un guvernator, ajutat de un Consiliu regional si unde limba oficiala este franceza.

Republica Senegal este una dintre putinele tari africane care s-a bucurat de stabilitate interna, fiind ocolita de conflicte militare, ceea ce a situat-o in randul statelor prospere ale Africii, mai ales ca dispune de importante resurse minerale, desi agricultura ramane principala ramura a economiei. In ultimul deceniu, sectorul turistic, cu un potential ridicat, a reprezentat una dintre principalele surse de venit ale tarii.

Situat in partea vestica a tarii, pe tarmul Atlanticului, capitala Dakar este principalul centru economic, politic si cultural al Senegalului. Fondat la mijlocul secolului XIX de catre colonistii francezi, Dakar este astazi gazda unor importante institutii culturale si edificii istorice precum Moscheea Touba sau Palatul Prezidential. Oras prosper, cu numeroase puncte de atractie turistica dar si restaurante si cluburi, Dakarul este punctul de plecare spre renumitele plaje Yoff si Ngar, situate in partea de nord a orasului, recunoscute ca destinatii ideale pentru petrecerea concediului. Alt oras reprezentativ pentru cultura si istoria tarii este St. Louis, vechi oras colonial ce gazduieste o impresionanta moschee, impresioneaza si astazi turistii prin lunga sa istorie si cladirile vechi cu arhitectura coloniala. Insula Goreé fosta „Casa a sclavilor”, unde functioneaza astazi un muzeu national, a reprezetat pana in secolul XIX punctul de plecare al sclavilor negri spre continentul american, face parte astazi din patrimoniul cultural universal (UNESCO). Cele mai frumoase statiuni turistice situate in apropierea coastei oceanului au fost amenajate in orase ca Saly, la sud de capitala, si continua sa atraga turistii prin itinerarii in zone ce conserva habitatul animalelor salbatice sau parcuri nationale, asa cum sunt Langue de Barbarie National Parc sau Djoudj National Sanctuary dar si Sine-Saloum, Grande Côte sau Lac Rose.

Nu in ultimul rand, croazierele pe fluviul Senegal sunt experiente cu adevarat spectaculoase. Parcul National Koba, aflat in apropierea granitei cu Guineea Bissau, protejeaza animale precum elefanti, lei sau hipopotami, in timp ce Parcul National Saloum, este un adevarat spectacol al naturii, acoperit cu vegetatie de mangrove si locuit prin traditie de triburile Serer.

Regiunea Casamance, situata in sud-estul tarii, locul de bastina al populatia Jola, pastratori ai unor traditii seculare dar si a unei istorii unice, este de departe cea mai interesanta, daca va numarati printre iubitorii de vegetatie tropicala, dar si activitati relaxante precum pescuitul.