Calatoria cu avionul la Edinburgh
Mai multe companii aeriene asigura curse directe Bucuresti-Edinburgh. Ryanair si easyJet au declansat un razboi major al preturilor pe rutele anglo-scotiene. Acestea ofera tarife inegalabile, clasa economic, pe rutele ce conecteaza aeroportul Edinburgh, Glasgow International, aeroportul Prestwick (50 km sud de Glasgow) si principalele aeroporturi din Londra.
Aeroportul din Edinburgh, la 11 km vest de centrul orasului, ofera doar cateva curse transatlantice. Are insa legaturi aeriene in toata Marea Britanie si cu diverse orase europene, inclusiv Bucuresti. Practic la fiecare ora, de pe aeroporturile londoneze Gatwick si Heathrow decoleaza curse spre aeroportul din Edinburgh; de obicei, este mai rapid si mai putin complicat sa zburati prin Gatwick, care are servicii feroviare excelente din gara londoneza Victoria.
Aeroportul din Glasgow, la 80 km vest de Edinburgh, serveste ca punct major de intrare in Scotia pentru cursele transatlantice. Aeroportul Prestwick, la 50 km sud-vest de Glasgow, dupa ce cativa ani a fost pus in umbra din cauza aeroportului din Glasgow, in prezent a crescut in importanta si datorita activitatii companiei Ryanair.
De la aeroportul din Edinburgh nu exista legaturi feroviare cu centrul orasului, in ciuda faptului ca aeroportul se afla intre doua linii principale. Cu autobuzul sau automobilul puteti ajunge confortabil la Edinburgh intr-o jumatate de ora, daca nu nimeriti dimineata (7:30-9:00) sau seara (16:00-18:00) in orele de varf.
Compania Lothian Buses circula zilnic intre aeroport si centrul orasului, la fiecare 15 minute, intre 9:00 si 17:00 si mai putin frecvent (aproximativ din ora in ora) in afara orelor de afluenta maxima. Drumul dureaza 30 de minute sau 45 de minute in orele de varf. Un bilet numai dus costa 3 £.
Puteti aranja ca o masina cu sofer sa va preia de la aeroportul din Edinburgh pentru aproximativ 45 £ plus TVA, fiind disponibile firmele „David Grieve Chauffeur Drive" pentru 45 £ plus TVA, „Little's Chauffeur Drive" pentru 47 £ plus TVA, sau „W L Sleigh Ltd." pentru 50 £ plus TVA.
Taxiurile sunt disponibile in fata terminalului. Drumul pana in centrul orasului dureaza 20-30 de minute si cu 15 minute mai mult in timpul orelor de varf. Costul este de aproximativ 20 £. Retineti ca taxiurile de aeroport care iau calatorii de la terminal pot avea orice culoare, nu neaparat cea neagra, uzuala.
In cazul in care doriti sa ajungeti din aeroportul din Glasgow la Edinburgh, trebuie sa stiti ca autobuzele Scottish Citylink pleaca de la aeroportul din Glasgow la fiecare 15 minute spre Buchanan Street din Glasgow (calatoria dureaza 25 de minute), unde va puteti transfera intr-un autobuz spre Edinburgh (care pleaca la fiecare 20 de minute). Drumul pana la Edinburgh dureaza 70 de minute si costa 9,50 £ dus-intors si 7 £ numai dus. O optiune mai placuta este sa luati un taxi de la aeroportul din Glasgow pana la gara feroviara Queen Street din Glasgow (20 de minute (cost aproximativ 18 £) si apoi sa luati trenul pana la gara Waverley din Edinburgh.
Trenurile pleaca la fiecare 30 de minute, calatoria dureaza 50 de minute si costa 8,10 £. Alta optiune, mai putin scumpa, este sa luati autobuzul de la aeroportul din Glasgow la autogara Buchanan din Glasgow, sa mergeti 5 minute pe jos pana la gara feroviara Queen Street si sa prindeti trenul spre Edinburgh. Taxiurile de la aeroportul din Glasgow spre centrul Edinburgh-ului fac aproximativ 70 de minute si costa in jur de 95 £.
Calatoria cu autocarul la Edinburgh
Compania Nanbnaf Express ofera legaturi cu autobuzele cu Londra si alte localitati majore. Principalul terminal, autogara St. Andrew Square, se afla la numai 2 minute (de mers pe jos) la nord de gara Waverley, imediat la est de St. Andrew Square. Pentru distante mari, locurile trebuie rezervate din timp de la oficiul din terminal.
Compania First ofera tururi cu autobuzul din Edinburgh in regiunile inconjuratoare.
Calatoria cu masina la Edinburgh
Centrul Edinburgh-ului este Princes Street, artera care merge de la est la vest, fiind inchisa pentru automobile, cu exceptia taxiurilor si autobuzelor pe majoritatea lungimii acesteia. Daca sositi de pe coasta de est, veti ajunge pe Al, cu Meadowbank Stadium slujind ca punct de referinta. Autostrada trece pe langa suburbiile Musselburgh si Tranent.
De la Borders, legatura cu Princes Street se face pe A7/A68 prin Newington. De la Newington, la capatul estic al lui Princes Street se ajunge pe North Bridge si South Bridge. Daca veniti dinspre sud-vest, veti ajunge la capatul dinspre vest al lui Princes Street (Lothian Road) via A701 si A702. Daca veniti dinspre vest de la Glasgow sau Stirling, veti ajunge la Princes Street de pe M8, respectiv M9. Un drum ceva mai complicat este via M90 - de la Forth Road Bridge/Perth/coasta de est. Drumul-cheie pentru a ajunge in centru este Queensferry Road, care intra in Charlotte Square aproape de capatul vestic al lui Princes Street.
Calatoria cu trenul la Edinburgh
Principalul nod feroviar din Edinburgh, Waverley Station, se afla in centru, sub Waverley Bridge si dupa colt de la inconfundabilul Monument Scott. Durata de calatorie de la Edinburgh la Londra este de numai 4 ore cu trenul cel mai rapid.
Cealalta gara principala din Edinburgh este Haymarket, cam la 4 minute (pe calea ferata) la vest de Waverley. Cele mai multe trenuri din Glasgow si alte trenuri din vest si nord se opresc aici. Haymarket poate fi mai convenabil daca va cazati in hoteluri dincolo de capatul vestic al lui Princes Street.