Despre Union Island
Insula Union face parte din Saint Vincent si Grenadine si se afla la 90 de km sud-vest de Barbados. Principalele orase de pe insula sunt Clifton si Ashton.
Insula are un mic aeroport pe care aterizeaza zboruri interne din Saint Vincent si alte insule inconjuratoare, dar si zboruri internationale, din destinatii precum Barbados, Carriacou, Grenada si Martinica.
O alta modalitate de a ajunge pe insula este reprezentata de feribot. Insula Union este frecventata de proprietarii de yacht-uri foarte des, in drumul lor catre Tobago Cays.
Insula Union are un climat semi-arid, deoarece dealurile sale, cel mai inalt avand 1000 de metri, nu sunt suficient de inalte pentru a se produce precipitatii majore. In timpul sezonului uscat din perioada decembrie-iunie, singura sursa de apa a insulei este reprezentata de cantitatea de apa stransa in timpul sezonului ploios din iunie-decembrie.
Va recomandam sa vizitati insula in timpul evenimentului Turtle Watch. Acest eveniment este organizat de catre un ONG local, numit Union Island Environmental Attackers, in sezonul 1 martie-31 aprilie, perioada in care este interzisa prinderea sau uciderea testoaselor. Si Pastele este o sarbatoare foarte importanta in Union. Festivitatile au loc pe toata insula in timpul Saptamanii Mari, in cadrul unui festival numit Easterval. La sfarsitul lui mai, perioada ce marcheaza sfarsitul sezonului uscat, un eveniment semnificativ este Maroon. Aceasta festivitate incepe dimineata, inainte de rasaritul soarelui si se termina tarziu in noapte. Este cunoscuta pentru muzica cantata la tobe, dansurile pline de viata si mancarea buna. Scopul acestei festivitati este convingerea Zeilor sa aduca ploaia pe insula.
Dintre barurile si restaurantele de pe Insula Union va recomandam un loc foarte popular printre turisti, Olivia’s Restaurant & Bar, aflat in orasul Clifton. Acolo veti gasi preparate culinare locale si Caraibiene, precum faimosul roti, un fel de tortilla preparata din legume sotate, cartofi si carne. Dupa lasarea serii, restaurantul se transforma intr-un loc de petrecere in care DJ-ul le satisface turistilor gusturile muzicale.
In ceea ce priveste locurile de cazare va recomandam casa de oaspeti de la Biserica Romano-Catolica St. Joseph, Anchorage Yacht Club & Hotel si micul hotel de lux aflat pe plaja Bigsand din golful Richmond.