Despre Sucevita
Asezarea seculara, aflata la poalele Obcinei Mari, in vestul Depresiunii Radauti, la 55 km de municipiul Suceava, satul Sucevita este o destinatie turistica de poveste. Frumusetea naturii, vechile traditii, harnicia si ospitalitatea localnicilor si lacasurile de cult ce pastreaza vechi legende, toate contribuie la renumele pe care l-a dobandit astazi localitatea Sucevita. Asezarea s-a dezvoltat in jurul manastirii omonime, aflata la confluenta paraurilor Sucevita si Bercheza si zidita de familia boierilor Movilesti. De altfel, prima consemnare documentara a localitatii dateaza din 1582, cand este mentionata intr-un document prin care voievodul Petru Schiopul doneaza satul Manastirii Sucevita. Un an mai tarziu, Sucevita devine sat manastiresc, statut pe care il va pastra pana in anul 1785. Manastirea reprezinta unul dintre cele mai frumoase capitole ale artei si picturii moldovenesti din secolele XV-XVI, devenind astazi unul dintre cele mai monumentale edificii de cult din zona de nord a Moldovei. Ansamblul manastiresc cuprinde cladirile administrative si Biserica cu hramul „Invierea Domnului”.
Satul Sucevita este renumit pentru decorul natural foarte pitoresc, reprezentat de culmile Obcinelor Mari, acoperite cu bogate paduri te invita parca sa le descoperi misterele. Paraie cu apa cristalina strabat intreaga asezare de la vest la est, pentru a se varsa in cele din urma in Raul Suceava. Sucevita este un mic sat de munte, cu case rasfirate de-a lungul drumul national DN 17A, cu gospodarii ingrijite si oameni harnici, intotdeauna bucurosi de oaspeti. Acestea sunt doar cateva motive pentru care aveti toate sansele sa petreceti un concediu de neutat pe aceste meleaguri. Localnicii au constientizat potentialul turistic al satului si au devenit astazi promotori ai agroturismului. Astfel ca, in ultimii ani s-a extins numarul spatiilor de cazare, au aparut case de vacanta si pensiuni pitoresti, unde beneficiati de tot confortul.
Satul Sucevita este sinonim cu traditia si cultura autentica moldoveneasca, un spatiu unde se pastreaza vechile datini, atat de frumos puse in valoare cu ocazia marilor sarbatori religioase de peste an, dar si a evenimentele si festivitatilor culturale, presarate cu dansuri si muzica populara specifica acestui areal geografic. Toate acestea le puteti descoperi cu ocazia „Zilelor Culturii Sucevitene”, dar si la „Festivalul Fructelor de padure” sau la „Festivalul de Toaca”. Ocazie de mare sarbatoare locala este si „Festivalul Obiceiurilor de Iarna”, care incearca sa readuca in atentia turistilor frumusetea traditiilor sucevitenilor.
Daca dispuneti de timp suficient, extindeti aria explorarilor turistice si faceti un popas in satul vecin Marginea, pentru a vizita atelierele de ceramica neagra, deosebit de apreciata dincolo de granitele tarii. Faceti un popas si la Monumentul Comemorativ, inaugurat in anul 1883, pentru a marca vizita arhiducelui Rudolf al Austriei.
Nu puteti afirma ca ati trecut prin aceste locuri, daca nu ati admirat si frumusetea costumului popular traditional, tesut manual si frumos decorat cu nunate de culoare neagra, rosu si verde. Si nu in ultimul rand, trebuie sa gustati din preparatele culinare specifice, dintre care de un mare succes in randul turistilor se numara ciulamaua cu ciuperci si mamaliga, tocineii cu smantana ori clatitele cu dulceata de fructe.