Ghid turistic Sapanta

Recomandat pentru: -

Despre Sapanta

Localizarea si istoricul comunei Sapanta

Sapanta este o comuna situata in nordul extrem al Romaniei, in Tara Maramuresului, la o distanta de aproximativ 18 km de orasul Sighetul Marmatiei. Aceasta este una dintre cele mai mari commune ale Maramuresului, suprafata sa de aproximativ 150 de kilometri patrati cuprinzand lunci, terase, dealuri si munti. De asemenea, comuna are peste 417 hectare cu livezi, 5561 hectare cu fanete si 7530 hectare cu paduri de foioase si conifere. Comuna este asezata in partea de nord-vest a Grupei de Nord a Carpatilor Orientali.

Prezenta asezarilor pe locul in care se afla acum Sapanta este amintita ca fiind existenta inca din epoca bronzului. Muzeul din Sighetul Marmatiei expune artefacte din aceasta perioada, descoperite pe teritoriul comunei. Insa cea mai veche atestare documentara a comunei este de la 30 octombrie 1373, cand numele de atunci al localitatii (Zapancha) este amintit in legatura cu un conflict legat de proprietati, intre boierii locali si colonistii sasi si maghiari adusi de regatul maghiar.

Atractii si obiective turistice in Sapanta

Dar ce poate vizita un turist care alege sa viziteze Sapanta? Comuna este celebra prin cimitirul din localitate, opera mesterului Stan Patras din 1935 - Cimitirul Vesel din Sapanta, unic prin mesajele de pe crucile sale, sculptate in lemn de stejar, pictate si versificate prin incrustare. Aceste mesaje reprezinta ironic, dar fara rautate, viata celui care a decedat. Acesta a devenit un monument de arta populara de valoare inestimabila. Initial valoarea sa a fost recunoscuta pe plan national, insa ulterior i-a urmat recunoasterea internationala, astazi facand parte din patrimoniul cultural universal, aflandu-se sub egida UNESCO.

De asemenea, turistii pot vizita Rezervatia naturala “Mlastina Poiana Brazilor” (3 ha) sau pot merge la Piatra Sapantei (941 m), Varful Rotunzilor (1240 m), cascada, izvoarele cu ape minerale, pastravarie, parcul dendrologic (ce inconjoara Manastirea Sapanta-Peri) si Valtorile din Sapanta - de forma conica lucrate din busteni in care apa captata din rau formeaza un vartej puternic, folosite pentru spalarea cergilor, tolurilor si postavurilor.

Sapanta