Despre Bucovina
Istoria si harta regiunii turistice Bucovina
Situat in partea de nord a Moldovei, frumosul tinut al Bucovinei imbina in mod desavarsit frumusetea peisajelor cu vestigiile istorice si traditiile culturale ce se pierd in negura vremurilor. Acest teritoriu pastreaza cele mai vechi urme ale locuirii umane inca din paleolitic, asa cum arata sapaturile arheologilor efectuate la Zvoristea, Bosanci sau Probota, unde au fost gasite urme ale unor asezari traco-getice si dacice. Vechi leagan al civilizatiei romanesti, aceasta zona geografica a facut parte inca din vremurile indepartate ale evului mediu din Tara Moldovei, fapt dovedit de importante descoperiri arheologice la Baia, Siret si Suceava, unde puteti admira si astazi ruine ale unor cetati domnesti. Decorurile naturale incatatoare ale Bucovinei au situat-o de-a lungul timpului in topul destinatiilor turistice din Romania, iar arhitectura unica, indiferent ca sunt constructii civile sau religioase, a facut ca multe dintre edificii sa fie declarate monumente UNESCO.
Evolutia politica si sociala a Bucovinei este legata de formarea Tarii Moldovei, una dintre cele trei provincii istorice, alaturi de Ardeal si Tara Romaneasca. Dragos, un conducator local al populatiilor romanesti din Ardeal, refuza sa accepte expansiunea maghiara in Transilvania secolului XIII si, drept urmare, pune bazele unui nou stat romanesc la est de Carpati, ce includea si regiunea Bucovinei de astazi. De altfel, din aceasta vreme dateaza si frumoasa legenda care povesteste ca Dragos, plecat la vanatoare impreuna ca cainele sau, Molda, intalneste un zimbru, in apropierea unui rau. In lupta cu masivul animal, Molda isi pierde viata, iar Dragos hotaraste ca in amintirea ei, raul sa–i poarte numele.
Desi locuit neintrerupt de romani, tinutul Bucovinei, intra in componenta Imperiul austriac in anul 1775, statut ce dureaza pana in 1918. De altfel, austriecii sunt cei care au denumit acest teritoriu Bucovina (Buchenland - padurea de fag), nume pe care il poarta si astazi. Din vechiul tinut, azi, doar sudul Bucovinei istorice mai apartine Romaniei, iar sub aspect administrativ este parte componenta a judetului Suceava. Restul teritoriului este incorporat statului ucrainean. Chiar si asa, frumusetea peisajelor si relieful divers fac din aceasta parte a tarii o destinatie de vacanta spectaculoasa, unde localnicii mai pastreaza inca datinile stravechi, iar mestesugurile si edificiile medievale sporesc si mai mult interesul calatorilor pentru tinutul Bucovinei.
Atractii si obiective turistice in Bucovina
Preocuparea pentru latura spirituala a vietii se reflecta in frumusetea lacasurilor de cult. Superbele manastiri ridicate in secolele XV-XVI, in timpul domnitorilor Stefan cel Mare si Petru Rares, se numara astazi printre cele mai stralucite exemple de arta medievala romaneasca si ne referim aici la Manastirile Sucevita, Moldovita, Humor, Voronet, Putna si Arbore, ctitorii ce se situeaza in topul preferitelor turistilor cand vine vorba de itinerarii moldovenesti.
Conservarea traditiilor, a valorilor culturale este astazi meritul localnicilor care le pun in valoare cu ocazia marilor sarbatori religioase de peste an sau in cadrul unor evenimente sociale si familiale. Mestesugul crearii vaselor de lut, ocupatie straveche a localnicilor, poate fi admirata azi in atelierele mesterilor de la Radauti, Marginea, Dolhesti sau Boroaia. Frumoasele obiecte de ceramica neagra, adunate in colectia „Ion Gramada”, dar si dansurile si portul popular vin sa completez un decor de vacanta deosebit.
Prelucrarea lemnului este o adevarata arta in Bucovina, fie ca e vorba de unelte casnice sau stalpi folosti la contructia locuintelor. Bogat decorati cu sculpturi dintre cele mai rafinate, stalpii verandelor si portile de la intrarea in curtile localnicilor sunt adevarate opere de arta. Dar, poate, cel mai frumos mestesug local este cel al incondeierii oualelor de Pasti, (impistritul oualelor), intr-o ciombinatie desavarsita in nuante de rosu, verde, albastru negru si galben, asa cum aveti ocazia sa vedeti cu ocazia sarbatorilor in satele Izvoarele Sucevei, Bordina sau Sucevita.
Amatorii de excursii in natura vor descoperi in Bucovina cele mai frumoase locuri, fie ca alegeti sa pescuiti in apele paraului de pe Valea Putnei sau va indreptati atentia spre Bistrita Aurie, Tibau sau Moldovita. Impatimitii cararilor de munte au ocazia sa experimenteze trasee precum Drumul Tatarilor din comuna Carlibava, fara a uita de traseele din Muntii Rarau sau Giumalau. Trasee dintre cele mai spectaculoase veti descoperi si in masivul Calimani, ce macheaza granita dintre sudul Bucovinei si Judetul Harghita. Daca folositi ca punct de plecare in excursie Vatra Dornei, atunci incercati sa includeti in itinerariul vostru si localitatile Calimani, Rodna sau Obcinele Mestecanisului. Bucovina va ofera conditii climaterice ideale si decoruri naturale dintre cele mai frumoase, astfel incat vacanta voastra sa fie cu adevarat una de neuitat. Nici amatorii de miscare nu duc lipsa de distractie, astfel ca aici aveti ocazia sa practicati echitatia, la Herghelia de la Radauti, sa zburati cu parapanta si sa va testati indemanarea in expeditiile de mountain bike. Nu putini sunt turistii care aleg Bucovina ca destinatie pentru un concendiu reconfortat, avand in vedere cele 37 de izvoare minerale din Depresiunea Dornelor si Campulung, renumite pentru tratarea diverselor afectiuni ale organismului.
Din itinerariul vostru pentru nu ar trebui sa lipseasca nici Salina Cacica, unde sarea s-a extras inca din neoliticul timpuriu. La o adancime de 25 m se afla o frumoasa capela dedicata Sf. Varvara. Odata ce ati pornit pe carari de munte in masivul Rarau, cu siguranta veti dori sa vizitati Pietrele Doamnei, rezervatie geologica spectaculoasa. In apropiere se afla si Pestera Liliecilor. Amatorii de fotografii dintre cele mai interesante nu trebuie sa rateze o excursie la Cheile Zugrenilor, cel mai frumos dintre peisajele ce insotesc cursul raului Bistrita. Lungi de 4 km, cheile gazduiesc pe langa zone cu altitudini de pana la 300 m si ochiuri de apa adanci si formatiuni stancoase de forme dintre cele mai fantastice, asa cum veti descoperi la Piatra lui Osman, Rapa Scara sau Stanca Coifului. Tinutul Bucovinei este renumit si pentru rezervatiile naturale, o adevarata incantare pentru turistii care aleg sa viziteze Rezervatia Cinegetica Giumalau sau Rezervatia forestiera Codrul Slatioara.