Despre Cernavoda
Cernavoda este unul dintre orasele vechi din Podisul Dobrogei de sud, aflat la confluenta Dunarii cu Canalul Dunare-Marea Neagra. Orasul este organizat sub aspect administrativ in jurul Canalului. Acesta a reprezentat de la inaugurarea sa nucleul dezvoltarii urbanistice a orasului care se imparte in doua regiuni, respectiv, orasul propriu zis, ce se intinde in partea de nord, in timp ce regiunea sudica este traversata de caile de comunicatii rutiere si feroviare care leaga localitatea de Constanta si Bucuresti.
Situat in regiunea apuseana a judetului Constanta, Cernavoda numara astazi aproximativ 20.000 de locuitori si se gaseste la 60 km departare de resedinta de judet. Pozitia geografica avantajoasa, in zona de contact al Canalului cu apele Dunarii, este considerat astazi unul dintre cele mai importante cai de comunicare la nivel national, atat rutier, cat si fluvial si feroviar.
La baza fondarii orasului sta o frumoasa legenda care atribuie infiintarea asezarii domnitorului legendar Negru Voda, de la care vine si numele actual al orasului – cerna - in slavona inseamana „Negru”. In vremea lui Mircea cel Batran, Cernavoda si intreaga zona a Dobrogei era incorporanta Tarii Romanesti. In anul 1420 aceasta intra sub dominatia otomanilor vreme de patru veacuri. In aceste timpuri, Cernavoda era un sat de dimensiuni destul de reduse. Dupa 1877, cand Dobrogea reintra sub autoritate romaneasca, localitatea este ridicata la rangul de resedinta a judetului Silistra Noua, ceea ce i-a sporit potentialul economic si demografic.
Asezare ce se mandreste cu o istorie milenara, Cernavoda era numit de romani Axiopolis si de otomani Boazghioi. Prima scola romaneasca din regiunea Dobrogei este inaugurata la Cernavoda in anul 1766, iar prima Biserica Ortodoxa este construita in anul 1868, pentru ca in anul 1895 sa fie deschos primul pod feroviar peste Dunare, dupa proiectul inginerului Anghel Saligny. La acea vreme, podul era considerat cel mai lung pod din Europa si unul dintre cele mai importante poduri cu deschidere spre mare. De numele orasului se leaga inaugurarea canalului Dunare - Marea Neagra, in 1984, si tot aici se gaseste singura centrala nucleara din tara. Astazi, Cernavoda este singurul oras din tara cu patru poduri, dintre care doua construite peste Dunarea, unul peste ecluza Canalului si altul care face legatura cu autostrada.
In peisajul turistic romanesc, Cernavoda este considerat un adevarat muzeu in aer liber. La 20 km departare de oras se gasesc ruinele cetatii Capidava, ce pastreaza vestigii arheologice deosebit de pretioase. La origine, aceasta facea parte dintr-un complex sistem de aparare construit in secolul al II-lea, in cadrul procesului de organizare a limesului dunarean. Tot explorand imprejurimile, veti descoperi in satul Topalu, asezare aflata de drumul ce leaga Cernavoda de Capidava, unul dintre cele mai interesante muzee de arta dobrogeana, cu picturi valoroase semnate de Grigorescu sau sculpturi ce poarta semnatura lui Oscar Han.
Din itinerariul vostru nu ar trebui sa lipseasca Cetatea Axiopolis, situata la 5 km de Cernavoda, pe malul drept al Dunarii, in vecinatatea careia se gasesc ruine ce alcatuiau in timpuri stravechi Valul lui Traian. Amatorii de excursii in natura au ocazia sa descopere la Cernavoda peisaje dintre cele mai spectaculoase, mai ales daca alegeti sa vizitati „Locul Fosilier”, declarat monument al naturii, deseori zona de cercetare al geologilor si paleontologilor, localizat la sud de Canalul Dunare - Marea Neagra.