Despre Caraorman
O vacanta in Delta Dunarii presupune si un popas la Caraorman, sat situat intre Bratul Sulina si Sfantul Gheorghe, la capatul Canalului Caraorman si care se intinde de-a lungul grindului omonim, fiind singura asezare umana din regiune, restul fiind situate pe bratele Dunarii. Satul numara pana in jur de 500 de locuitori, majoritatea ucrainieni care au ca principala ocupatie pescuitul. Inca de cum ai pasit pe aceste meleaguri te impresioneaza frumusetea caselor, acoperite cu stuf, asa cum numai in Delta ti-e dat sa vezi. Principala zona de agrement, in afara de apele Dunarii, este Padurea Caraorman, situata in sudul bratului Sulina si care face parte din Rezervatia Biosferei Deltei Dunarii. Padurea are un aspect tropical, datorat prezentei plantelor agatatoare si a lianelor.
Desi potentialul turistic al asezarii este urias, turismul in satul Caraorman este promovat la scara mica. In ultimii ani au fost construite cateva pensiuni, iar peisajul, de-a dreptul spectaculos, este insuficient pus in valoare. Totusi, nu dezarmati si veniti aici pentru a descoperi unul dintre cele mai pitoresti locuri din tara. Aflat la 65 km de Tulcea, Caraoman este o destinatie turistica de neratat, mai ales de impatimitii de pescuit si de iubitorii Deltei. Atestat pentru prima data intr-o harta din vremea razboiului ruso-turc (1828-1829), Caraorman este considerat astazi cel mai vechi sat din Delta. Nici o vacanta pe aceste meleaguri nu ar fi completa daca nu ati vazut dunele uriase de nisip sau daca nu ati pescuit la Vatafu, Litcov sau in zona Canalului Puiu – Lacul Rosu.