Despre Boca Chica
Boca Chica este un oras din Republica Dominicana, aflat la o distanta de 30 de km de capitala Santo Domingo. Cu o populatie de peste 70.000 de locuitori, este unul dintre cele mai mari orase din Republica Dominicana. In Boca Chica se afla doua insulite: Los Pinos si La Matica.
Pentru a ajunge in Boca Chica puteti merge cu avionul pana in Punta Cana sau Las Americas. De acolo puteti lua un taxi catre Boca Chica.
O alta varianta este sa mergeti cu feribotul de la Puerto Rico la Santo Domingo si de acolo sa luati un taxi catre Boca Chica.
In trecut, Bocha Chica era doar un mic sat de pescari, insa a evoluat intr-o destinatie turistica de top datorita plajei sale paradisiace. Plaja din Boca Chica este supranumita cea mai mare piscina din Republica Dominicana datorita recifului de corali care face apa sa fie foarte calma. Distanta mica fata de capitala tarii, apele cristaline si nisipurile albe au transformat Bocha Chica intr-una dintre cele mai aglomerate destinatii din Republica Dominicana, mai ales in weekend-uri si in vacante. Plaja din Boca Chica are un nisip fin, imaculat. Adancimea apei este ideala. Puteti merge zeci de metri in larg, insa nivelul apei va creste doar foarte putin, rareori ajungand mai sus de talie. Boca Chica este cel mai bun loc in care va puteti bucura de inot in apele calde ale Caraibilor. Tot acolo puteti practica snorkelling sau scuba diving.
Boca Chica este o destinatie in care veti gasi multe restaurante, baruri, pizzerii, standuri de suveniruri si o atmosfera de petrecere. Seara, orasul se transforma dintr-o destinatie de plaja intr-o destinatie unde petrecerile se tin lant.
In Boca Chica veti gasi cateva hoteluri modeste, la preturi acceptabile. De asemenea, acolo exista si resorturi all-inclusive, precum Be Live Hamaca. Aceste resorturi au propria plaja.