Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Strada 25 August din Heraklion
Strada 25 August se intinde de la principala intersectie a orasului – Meidani pana la portul Venetian si fortareata Koules. De-a lungul strazii se afla o serie de monumente precum Mazilica Sf Mark, Loggia si Biserica Sf Titus. In apropierea portului briza marina se resimte mai puternic, iar atmosfera este completata de restaurantele cu meniu specific unde turistii pot savura retete locale din fructe de mare.
Astazi, strada 25 August este de fapt o alee pietonala si se distinge prin faptul ca aici se pot admira cele mai frumoase cladiri neoclasice din Heraklion, care acum adapostesc banci, agentii de turism sau magazine. Ele au fost construite dupa catastrofa din 1898, pentru a da orasului Heraklion o alura moderna. Atunci, strada era numita in mod ironic Odos Planis – Strada Iluziei, caci turistii care veneau si o vizitau isi formau o impresie placuta asupra orasului care era aproape in totalitate distrus din cauza luptelor anterioare.
Strada a fost construita de catre musulmani in secolul IX sau X si a fost dintotdeauna principalul bulevard orasului, conectand centrul cu portul Venetian. Sub dominatia venetiana a fost denumita Ruga Maistra (bulevardul principal), iar sub ocupatia otomana era cunoscuta sub numele de Vezir Tsarsi, dupa Moscheea Vezir. Numele actual face referire la o pata neagra din istoria orasului. Pe data de 25 august 1898, de sarbatoarea Sf Titus, o multime de musulmani au atacat si omorat zeci de crestini din oras, incluzand 17 soldati britanici, iar numele strazii a fost acordat in memoria victimelor.
GPS - Latitudine: 35.340939, Longitudine: 25.134180
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Strada 25 August din Heraklion