Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Piata Spaniei din Cadiz
Ce e atat de special la acest loc în afara de faptul ca nu pare sa aiba doua nume? Ei bine, situat în mijlocul unui parc mic, puteti vedea monumentul dedicat semnarii primei constitutii a Spaniei, care a avut loc pe 19 martie 1812. Acesta a fost semnat la Cadiz, deoarece a fost unul dintre singurele locuri care nu au fost invadate de francezi.
Desi a fost inlocuita numai doi ani mai tarziu, acesta este inca un eveniment important in istorie intrucat a insemnat printre altele, desfiintarea Inchizitiei spaniole. In fata monumentului se afla o flacara ce arde mereu.
Piata Spaniei (Plaza de España) se afla in apropiere de port. Trebuie mentionat ca monumentul principal a luat fiinta ca urmare a demolarii unei parti din zidul orasului vechi. Scopul acestei demolari a fost de a crea o noua piata a orasului, mai mare, pentru a marca aniversarea unui secol de la semnarea unei constitutii liberale, si crearea un cadru pentru un memorial adecvat. Lucrarea apartine arhitectului Modesto Lopez Otero si sculptorului Aniceto Marinas, aceasta incepand in anul 1912 si fiind finalizata in 1929.
Nivelul inferior al monumentului reprezinta o camera si un fotoliu prezidential gol, in timp ce nivelul superior contine diverse inscriptii. De fiecare parte exista statui de bronz reprezentand pacea si de razboiul. În centru, se ridica un pliastru ce simbolizeaza, in termeni alegorici, principiile constitutiei de la 1812. La poalele acestui pilastru, exista o sculprura a unui personaj feminin ,care reprezinta Spania, si, de cealalta parte, sunt mai multe grupuri statuare reprezentand agricultura si cetatenii.
Va puteti relaxa si admira si imprejurimile intrucat piata dispune de banci si spatii verzi amenajate, fiind inconjurata de cladiri impresonante.
GPS - Latitudine: 36.535099, Longitudine: -6.293150
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Piata Spaniei din Cadiz