Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Cartierul Ville d'Hiver din Arcachon
In traducere Ville d'Hiver inseamna „Oras de Iarna”, aceasta fiind o zona care a luat nastere in anul 1862, atunci cand bancherii si proprietarii Companiei de Cale Ferata Midi, Émile si Isaac Pereire, au cumparat 400 ha de padure de pini in orasul Arcachon cu scopul de a creea un „oras nou” unde sa fie construite vile pentru bolnavii de tuberculoza.
Zona este inalta, cu vedere spre Golful Arcachon, care are iesire la Oceanul Atlantic, aceasta fiind aleasa deoarece prin padurea de pini vanturile oceanice isi pierd din intensitate, acest climat fiind perfect pentru bolnavii de tuberculoza. Aici au fost construite vile avand diferite stiluri arhitecturale, cum sunt neogotic sau neoclasic. Acestea dispun de gradini mari si au elemente tipice de arhitectura cum ar fi consola mare pe acoperis, ferestre in forma de arc, foisor, veranda sau fatade din caramida.
Vilele poarta nume ca „Gioconda”, „Fantezie”, „Antonia” sau „Figaro”, insa printre cele mai renumite prin arhitectura lor sunt:
- Toledo, cladire construita in anul 1862 in stil rustic, din caramida pe structura de lemn.
- Iris, este o vila in stilul art deco, fiind construita in anul 1925.
- Trocadéro, a fost construita in anul 1864, in stilul caselor coloniale din India, aceasta avand un pridvor si balustrade la balcon cu numeroase elemente sculptate.
- Alexandre Dumas, este o vila eleganta construita in anul 1895, aceasta combinand elemente care provin de la vilele italiene cu elementele stilului hispanic, cum este foisorul.
- Graigcrostan, a fost finalizata in anul 1882, aceasta avand doua nivele cu coloane elegante si vitralii.
- Brémontier, construita in anul 1863 in stilul cabanelor elvetiene, avand un turn de diametru mare, aceasta este inconjurata de palmieri, cedri, stejari, castani, salcami, molizi si pini.
Vilele se afla in zona Parcului Mauresque, acesta are o suprafata de 8 ha, fiind transformat in anul 1992 in parc dendrologic. De asemenea, printre alte obiective de vizitat in zona se numara si Pasarela Saint-Paul construita din metal in anul 1862 de catre arhitectul Paul-Alfred Régnauld (1827-1879), cel care a proiectat si mai multe vile, acesta fiind nepotul lui Emile Pereire, el fiind ajutat de catre Gustave Eiffel, cel care a construit si Turnul Eiffel din Paris. Tot aici se afla si Observatorul Sainte-Cécile, construit in anul 1863, care se inalta la la 32 m oferind o priveliste asupra padurii Landes, care acopera peste 1 milion de hectare, cea mai mare din partea vestica a Europei, si asupra Golfului Arcachon.
GPS - Latitudine: 44.656891, Longitudine: -1.168860
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Cartierul Ville d'Hiver din Arcachon