Palazzo Pitti este un vast palat renascentist in Florenta, Italia. Acesta este situat pe partea de sud a raului Arno, la o distanta mica de Ponte Vecchio. Nucleul palatului dateaza din 1458 si a fost initial rezidenta oraseneasca a lui Luca Pitti, un bancher florentin ambitios.

Palatul a fost cumparat de familia Medici in 1549 si a devenit resedinta principala a acesteia. Palatul si continutul sau au fost donate poporului italian de catre regele Victor Emmanuel al III-lea in 1919, iar usile sale au fost deschise pentru public, ca una dintre cele mai mari galerii de arta din Florenta. Astazi, adaposteste mai multe colectii minore, in afara de cele ale familiei Medici.

Constructia acestei cladiri severe a fost comandata in 1458 de catre bancherul florentin Luca Pitti, un sustinator principal si prieten de-al lui Cosimo de Medici. Istoria timpurie a Palazzo Pitti este un amestec de fapt si mit. Pitti se presupune ca a dat instructiuni ca ferestrele sa fie mai mari decat cele de la intrarea in Palazzo Medici. Istoricul de arta din secolul al XVI-lea Giorgio Vasari, a propus ca Brunelleschi sa fie arhitectul palatului, acesta decedand insa cu 12 ani inainte de inceperea constructiei. Proiectarea si fenestrarea cladirii sugereaza ca arhitectul necunoscut a fost experimentat mai mult in arhitectura civila utilitarista decat in normele umaniste definite de Alberti in cartea sa De Re Aedificatoria.

Desi impresionant, palatul nu a putut fi un rival pentru resedintele florentine ale familiei Medici, nici in ceea ce privest dimensiunile si nici in ceea ce priveste continutul. Oricum, arhitectul palatului a gandit impotriva curentului la moda in acele vremuri. Arhitectura in stil roman contine elemente ale noului stil florentin all'antica. Acest design original, a rezistat testului timpului: formula repetitiva a fatadei a fost reluata si in completarile aduse ulterior palatului, influenta stilului putand fi recunoscuta in numeroase constructii din secolele VI – XIX. Pitti a suferit pierderi financiare ca urmare a decesului lui Cosimo de Medici in 1464, lucrarile fiind oprite. La randul sau, Luca Pitti a murit in 1472, lasand cladirea neterminata.

Gradinile din spatele Palatului Pitti au fost create in stilul de la mijlocul secolului al XVI-lea, asa cum a fost el dezvoltat aici, incorporand alei late acoperite cu pietris, un numar considerabil de elemente din piatra, grupuri statuare generoase si fantani. Caracterul manifest al gradinii si vederea sa larga asupra orasului au fost neconventionala pentru acele timpuri.

Gradinile Boboli au fost amenajate pentru Eleonora di Toledo, sotia lui Cosimo I de Medici. Prima etapa a fost a fost inceputa de Niccolo Tribolo cu putin timp inainte de a muri, in 1550, lucrarile fiind apoi continuate de Bartolomeo Ammanati, cu contributii aduse de catre Giorgio Vasari, care a amenajat grote, si a adaugat sculpturi de Bernardo Buontalenti. Gradina nu dispune de o sursa naturala de apa. Pentru a uda plantele din gradina, a fost construit un sistem complicat de irigatie care se alimenta din raul Arno.

Axa primara, centrata pe fatada din spate a palatului, se ridica pe dealul Boboli dintr-un amfiteatru profund, care este o reminiscenta a unui vechi hipodrom. In centrul amfiteatrului se afla un obelisc egiptean adus de la Villa Medici de la Roma. Aceasta axa primara se termina cu o fantana a lui Neptun (numita ireverentios de fantana furculita – aluzie la tridentul lui Neptun), care contine o statuie a lui Neptun creata de Stoldo Lorenzi. Giulio Parigi a amenajat axa secundara a gradinii perpendicular pe cea principala. Aceasta strabate o zona cu terase. In 1617 el a construit Grota lui Vulcan (Grotticina di Vulcano).

Gradinile au trecut prin mai multe etape de extindere si restructurari. Acestea au fost aduse in secolul XVII la marimea actuala, de 45.000 de metri patrati. Gradinile Boboli au ajuns sa formeze un muzeu in aer liber, care include antichitati romane, precum si lucrari din secolele XVI - XVII.