Palatul Ducelui San Carlos din Trujillo

Langa biserica San Martin din Plaza Mayor (Piata Principala) se ridica Palatul Ducelui San Carlos din Trujillo (Palacio de Los Duques de San Carlos), construit in perioada dintre secolele XVI – XVII, peste ruinele unei cetati ce a apartinut candva vizigotilor, asa cum atesta unele blocuri de piatra ce contin decoratiuni vizigote. Aceasta cladire fost puternic avariata in urma unui incendiu, cand au ars unele plafoane din lemn, material adus tocmai din Flandra.

Intrarea principala a cladirii prezinta decoratiuni realizate in stil renascenist si este incadrata de coloane in stil ionic, in timp ce fatada laterala, realizata din granit ce face trecerea de la stilul clasic la cel baroc, dispune de patru nivele, primul fiind marginit de o galerie de arcade. Deasupra balconului de pe colt se poate vedea simbolul Regelui Carlos al V-lea, reprezentat printr-un vultur cu doua capete, ce se refera la prietenia familiei fondatoare Vargas – Carvajal, cu regele (un membru al acestei familii a intervenit pentru Carlos al V-lea, in numirea sa ca si imparat).

In interior, se remarca o scara larga din granit, ce conduce catre al II-lea si al III-lea etaj, la capatul careia se afla un tablou cu stema familiei Vargas-Carvajal: vulturul cu doua capete, prezent si pe fadata din exterior. Curtea interioara, sobra si clasica, specifica majoritatii palatelor construite in orasul Trujillo, dispune de coloane in stil toscan, iar semineele din piatra au fost construite in stilul mudejar tarziu si cel gotic.

In prezent, aceasta cladire serveste ca si manastire de maici, ce apartin ordinului lui Jeronimas, chiar din anul 1965 si este deschisa publicului de luni – sambata, in intervalul orar 09.30 – 13.00 si 16.30 – 18.30, dar si in fiecare zi de duminica, doar intre orele 10.00 – 12.30.

Pretul unui billet de intrare este de 1,4 €/persoana, tot aici, turistii avand posibilitatea de a infrupta din minunatele dulciuri facute de maicute, in casa, printre care: “perrunillas”- prajituri cu migdale sau “tocinillos del cielo” – dulciuri facute din galbenus de ou si lapte.

Localizare

GPS - Latitudine: 39.461060, Longitudine: -5.880690

Mareste harta

Legenda

  • Palatul Ducelui San Carlos din Trujillo
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Palatul Ducelui San Carlos din Trujillo

Trujillo (ES)