Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Marele Apartament al Regelui din Versailles
„Le Grand Appartament du Roi” s-a numit initial „Apartamentul celor 7 planete” deoarece acesta este compus din 7 saloane, fiecare dintre acestea continand pictura unei planete. Marele Apartament a fost detinut de, Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Aceasta inlantuire prestigioasa de 7 apartamente trebuia sa fie pe post de apartament de parada, adica de cadru pentru actele oficiale ale suveranului. Din aceste motive, a fost decorat cu o bogatie imensa, dupa modelul palatelor italiene ale epocii. Marele Apartament era deschis ziua tuturor, francezi sau straini care veneau sa-l viziteze pe rege atunci cand acesta il traversa pentru a ajunge la capela. Trei seri pe saptamana erau rezervate curtii.
Salonul lui Marte. Marte este o planeta dar si zeul razboiului. Decorul acestui salon s-a inspirat din tema militara. Peretii din salonul lui Marte sunt acoperiti cu brocart rosu. Pe tavan puteti admira pictura care-l reprezinta pe Marte in carul de lupta tras de lupi. Salonul lui Marte a fost initial sala garzilor. Apoi a fost folosit pentru jocuri de noroc si pentru concerte.
Salonul lui Hercule. Primul salon din Marele Apartament al regelui dar si cel mai vast. In realitate, acesta a fost ultimul creat, la sfarsitul domniei regelelui Louis al XIV-lea. Salonul lui Hercule face legatura intre corpul central al castelului si aripa de nord a castelului. Tavanul este impodobit cu o pictura superba realizata de Francois Lemoyne, „Apoteoza lui Hercule”. Salonul lui Hercule era folosit pentru marile receptii ce aveau loc in acea epoca la curte.
Salonul Abundentei. In acest salon se servea cafeaua sau vinurile. Regelui ii placea sa le arate oaspetilor sai de marca vasele de argint, medaliile, cele mai valoroase obiecte din colectia sa. Tavanul Salonului Abundentei este foarte frumos pictat. Aici regele isi pastra, aduna, tablourile si obiectele rare.
Salonul lui Venus. Plafonul o reprezinta pe zeita iubirii. Peretii salonului sunt din marmura policroma. Salonul este decorat cu diferite sculpturi, picturi si ornamente in stil antic. Salonul lui Venus mai cuprinde si o statuie a lui Ludovic al IV-lea in postura de imparat roman. Salonul lui Venus era folosit pe post de sala de receptie.
Salonul lui Mercur. In acest salon se afla pictura care-l infatiseaza pe Mercur intr-un car tras de doi cocosi. Salonul lui Mercur a fost camera de parada.
Salonul lui Apollo cu pictura de pe tavan infatisandu-l in carul tras de zei era folosit pe post de sala a tronului. Aici puteti admira o copie a celebrului tablou a lui Rigaud care-l infatiseaza pe Ludovic al XIV-lea in costum de rege. Originalul tabloului se poate admira la Luvru. In Salonul lui Appolon regele acorda audientele sale obisnuite sau se dansa in timpul seratelor.
Salonul Dianei. Aici se afla masa de biliard a regelui. Picturi, scupluri inspirate din Antichitate, bustul lui Gian Lorenzo Bernini impodobesc acest salon.
La Versailles exista si Micul Apartament al Regelui care este compus din 9 incaperi, unde se afla si Camera Medaliilor. Aici regele avea colectiile sala numismatice si cele de obiecte pretioase din aur. Acesta nu se putea vizita fara acordul regelui. Regina avea si ea un Apartament mare care cuprindea 5 saloane.
GPS - Latitudine: 48.805408, Longitudine: 2.122310
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Marele Apartament al Regelui din Versailles