Castelul Sant'Elmo este o cetate medievala situata pe un deal, in apropiere de Certosa San Martino, cu vedere spre Napoli, Italia. Numele Sant'Elmo provine de la o fosta biserica din secolul al X-lea, Sant'Erasmo, in cele din urma modificat in Elmo. In prezent se afla aici un muzeu, o sala de expozitie si birouri.

Documente atesteaza o cladire in acest loc din 1275. Cunoscut initial ca Belforte, castelul a fost probabil o resedinta fortificata inconjurata de ziduri, poarta de intrare fiind flancata de doua turnulete. In 1329, folosind proiectul arhitectului Tino da Camaino, ducele Robert de Anjou a extins cetatea descrisa in documente ca palatium in summitatae montanae Sancti Erasmi. In 1336, palatul a fost mentionat ca si castrum, lucrarile continuand sub Camaino pana la moartea sa in 1343.

Attanasio Primario si Francesco di Vico au condus apoi lucrarile de constructie. Prin 1348, in documente este mentionata cladirea Sancti Erasmi, probabil pentru ca o capela dedicata Sfantului Erasmus a fost amplasata initial pe acest loc. Cetatea angevina a fost grav avariata de un cutremur in 1456, care a demolat zidurile exterioare si turnurile. Conducatorii aragonezi ai orasului Napoli, si in special Don Pedro de Toledo, primul guvernator si varul viceregelui, au initiat un program cuprinzator destinat sa fortifice perimetrul orasului pe baza a patru cetati separate. Castelul Sant'Erasmo a dobandit forma sa hexagonala intre 1537 - 1547 in conformitate cu proiectul lui Pedro Luis Escriva, un arhitect militar. Forma indrazneata a atras critici acerbe din partea contemporanilor sai, intr-o asemenea masura incat in 1538 Escriva a aparat proiectul intr-o apologie publicata.

De fapt, arhitectura castelului care include numeroase ambrazuri, bastioane si ziduri inalte inconjurate de un sant cu apa, se potriveste admirabil cu topografia locului si cu functiile strategice si defensive. Castelul a servit ca un avanpost militar autonom, cu un guvernator care a avut autoritate absoluta atat in ceea ce priveste problemele militare cat si cele civile. In jurul terenurilor de parada se aflau locuintele ofiterilor, casa capelanului, o biserica din 1547 proiectata de arhitectul spaniol Pietro Prato, si cladirile care au supravietuit din perioada angevina. Monumentul funerar al lui Don Pedro de Toledo (1588) se gaseste in sacristia bisericii.

In 1587 depozitul de munitii a fost lovit de un fulger, si a explodat, distrugand biserica, casa preotului si locuintele ofiterilor. Reconstructia a durat doi ani (1599 – 1601), lucrarile fiind conduse de catre arhitectul Domenico Fontana care a pastrat structura initiala a castelului. In 1604 castelul a servit ca inchisoare pentru Tommaso Campanella, catalogat ca eretic, iar in 1799 au fost incarcerati aici patriotii Revolutiei Napoletane, inclusiv Gennaro Serra, Pagano Mario si Sanfelice Luigia. Dupa plecarea garnizoanei bourbone in 1860, acesta a ramas inchisoare militara pana in 1952.

Castelul a ramas in proprietate militara pana in 1976. In urma unui proiect de restaurare intreprins de catre autoritatea de provincie Proveditorato alle Opere Pubbliche de Regione Campania, care a durat sapte ani, castelul a fost eliberat de extensiile adaugate de-a lungul secolelor iar in subsolul acestuia a fost creat un auditorium cu 700 de locuri. In 1982 locatia a fost predata catre Soprintendenza per i Beni Artistici e Storici de Napoli, la etajul superior al fostului bloc al inchisorii fiind infiintata Biblioteca de Istoria Artelor Bruno Molajoli.