Castelul Obermurau din Murau

Unul dintre punctele turistice ce nu trebuie ratat de nici un turist este Castelul Obermurau. Acesta a fost construit de catre Ulrich in anul 1250 si este situat mai sus de biserica parohiala Sfantul Matei, pe malul stang al Murului. Aici este resedinta  familiei Schwarzenburg. Initial a fost un castel apartinand dinastiei Liechtenstein, dar o data cu moartea lui Cristoph von Liechtensein in 1580 locul a fost transformat in secolul al XVII-lea intr-o cladire cu patru aripi, cu frumoase arcade in curte, o capela si cabine. Schwarzenburg este in continuare una dintre cele mai bogate familii din Europa centrala, dovada fiind ca detine un castel. Asadar, accesul in cladire este limitat la tururi cu ghid, iar cei interesati trebuie sa-si faca programari cu ceva timp inainte, pentru a fi siguri ca vor putea vedea castelul.

O data pe an, Castelul Obermurau este locul de intalnire pentru “Zilele europene ale lui Shakespeare”, un festival dedicat marelui scriitor. Evenimentul este organizat de un grup de la un teatry din Styria si incearca sa reuneasca tinere talente din randul actorilor din intreaga Europa pentru mai multe reprezentatii. Un alt festival care se tine in castelul Obermurau este Festivalul de opereta. Acesta este destul de diferit fata de primul in ceea ce priveste audienta, fiind de obicei mai select.

De asemenea, castelul este folosit de foarte multe ori de catre regizori intrucat este un loc perfect pentru filmarea anumitor scene. Asadar, daca doriti sa pasiti pe treptele unei cladiri impozante, pe unde au fost vedete si doriti sa ii studiati arhitectura, nu ezitati sa o faceti!

Localizare

GPS - Latitudine: 47.111629, Longitudine: 14.168980

Mareste harta

Legenda

  • Castelul Obermurau din Murau
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Castelul Obermurau din Murau

Murau