Transport Nicaragua

Autobuzul este principalul mijloc de transport in Nicaragua. Multe dintre acestea sunt autobuze scolare primite din Statele Unite, reparate si redecorate in stil specific. In unele dintre aceste autobuze nu au fost inlocuite scaunele care au fost gandite pentru a transporta copii de 7 ani, asa ca nu sunt deloc confortabile. De asemenea, asteptati-va sa va puneti bagajele in spatele autobuzului, la gramada, alaturi de biciclete si alte obiecte. Pretul unui calatorii pe distante scurte este de 1 dolar, pe cand cel pentru calatorii pe distante mai lungi este de 3-4 dolari.

Un alt mijloc de calatorie in Nicaragua este microbuzul. Acestea transporta pana la 15 oameni si efectueaza curse intre Managua si orasele apropiate, ca Granada, Leon, Masaya, Jinotepe si Chinandega. Calatoria cu microbuzul costa putin mai mult decat cea cu autobuzele scolare. Chiar daca sunt construite pentru a transporta doar 15 oameni, asteptati-va la aglomeratie si in cazul acesta, deoarece soferii iau intotdeauna mai multi oameni.

Daca va aflati in Nicaragua si doriti sa ajungeti pe coasta Atlanticului, cea mai buna varianta este alegerea unui zbor intern. Aceste zboruri pleaca de la aeroportul international si o calatorie pana in Insulele Corn dureaza aproximativ o ora si jumatate.

Daca doriti sa ajungeti pe Insula Ometepe sau in Solentinames, singura varianta este transportul cu barca. Aveti grija la vreme, deoarece multe curse ale feribotului sunt anulate din cauza vantului.

Soferii de taxi din Managua pot fi agresivi, insa in restul oraselor sunt in general corecti si bine manierati. Cel mai bine este sa negociati pretul cursei, mai ales in Managua. De obicei vi se vor cere mai multi bani daca sunteti mai multi pasageri sau daca veti calatori noaptea. Verificati intodeauna daca taxiul are placuta cu licenta sau daca exista semnul specific pe plafonul masinii, deoarece au fost semnalate incidente foarte grave, in care pasagerii au fost lasati jefuiti pe marginea drumului.