Muzeul Gruuthuse din Bruges

Turul muzeelor din Bruges include si Muzeul Gruuthuse. Aici turistii sunt primiti in mod regeste. Obiectivul turistic se poate gasi in spatele Bisericii Sfintei Fecioare si include atat muzeul, cat si o casa cu acelasi nume. Asezamantul a apartinut uneia dintre cele mai bogate familii din perioada orasului medieval, fiind transformat intre timp in muzeu.

Numele in sine explica faptul familia care a detinut locul a fost una foarte importanta. Vechiul cuvant flamand “gruut” inseamna “crupe de orz sau de grau”. Acesta era ingredientul principal folosit pentru realizarea berii in Evul Mediu. Cei din Bruges detineau monopolul in acest sens, in privinta vanzarilor bauturii. Din cauza acestui lucru, familia a devenit repede una influenta in zona, fiind foarte bogata. Cel mai cunoscut membru al familiei este Lodewijk van Gruuthuse, care a fost un diplomat, dar si un iubitor de arta. Lui i s-a ridicat chiar si o statuie care poate fi vazuta cand vizitati muzeul. Sub opera de arta se poate citi un motto: Plus est en vous, care este in franceza, limba nobililor si inseamna “Exista mai mult in tine”.

O parte din obiectivul turistic a fost construita in timpul vietii lui Lodewijk, mai exact in anul 1465. Mai tarziu, locul a fost renovat intr-un stil partial neo-gotic. Intre anii 1883 si 1898, intreaga casa a devenit muzeu, avand colectii impresionante de opere de arta din diferite domenii: mobilier, pictura, tapiserii si altele. Imediat ce iesiti din casa, aveti acces la capela care a fost construita special pentru familia Gruuthuse. Astazi, aici este mormantul Mariei din Burgundia.

Cei care vin sa viziteze muzeul trebuie sa stie ca vor plati un bilet de sase euro, pe cand studentii, elevii si varstnicii, impreuna cu grupurile, doar cinci euro. Programul de intrare este intre orele 9:30 si 17:00, dar ultimele bilete se vand la ora 16:30.

Localizare

GPS - Latitudine: 51.205399, Longitudine: 3.224900

Mareste harta

Legenda

  • Muzeul Gruuthuse din Bruges
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Muzeul Gruuthuse din Bruges