Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Muzeul din Grenoble
Muzeul din Grenoble, care a fost stabilit aici in anul 1796 este astazi privit ca unul dintre clee mai prestigioase muzee din Europa, atat pentru colectiile sale de arta din secolul al XX-lea, cat si pentru arhitectura in sine. Anual, aici vin zeci de mii de turisti, asa ca reprezinta un obiectiv pe care nu doriti sa-l ratati.
Obiectivul turistic a fost construit la cererea consiliului administrativ al orasului, fiind unul dintre primele muzee deschise in zona. Aici veti putea vedea 298 de opere de arta, toate originale si foarte atent realizate, dintre care o suta saptezeci si sapte sunt picturi, optzeci sunt desene, iar 45 sunt sculpturi gravate, amplasate cu grija in gradina. Fiecare camera din muzeu are numele sau. Prima este dedicata pictorilor francezi, a doua artistilor din scoala italiana, dar si franceza, cea de-a treia este reprezentativa pentru viata lui San Bruno, iar ultima incapere se numeste Venus de Medici.
Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, un general francez, Leon de Beylie a donat patru picturi faimoase realizate de catre Francisco Zurbaran, continuand lunga traditie a donatiilor. Mai apoi, au mai fost aduse aici cincizeci de mese, treisprezece desene, saisprezece sculpture, treisprezece piese de arheologie si sute de alte obiecte.
Atunci cand ajungeti in Grenoble, Muzeul este unul dintre principalele obiective catre care trebuie sa va indreptati atentia. El este deschis in majoritatea anului, exceptend sarbatorile nationale.
GPS - Latitudine: 45.194950, Longitudine: 5.732260
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Muzeul din Grenoble