Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Ruinele Romane din Tarragona
Bijuteria orasului Tarragona, unul dintre cele mai importante trei orase ale Peninsului Iberica, este reprezentata prin Tarraco, un complex de ruine romane si un incredibil Colosseum, ce fac parte din lista Patrimoniului Mondial UNESCO inca din anul 2000.
Cele mai bine conservate parti ale acestui oras roman, sunt zidurile de aparare ale vechii asezari. La aceste constructii fascinante se remarca baza, cu bolovani adusi din fostele ziduri ale orasului iberic in secolul al VI-lea i. H., la partea superioara tronand sofisticatele ziduri romane, ce dateaza din secolul al II-lea i. H. si sunt considerate a fi cele mai vechi edificii romane localizate in afara granitelor Italiei. Acesti pereti sunt protejati pe o mare parte din lungime de zidurile construite de britanici in timpul Razboiului de Succesiune Spaniola, aceasta portiune fiind deschisa publicului. Pentru a se putea plimba de-a lungul traseu, incadrat de cele doua ziduri, cu gradinile sale si fragmentele de constructii romane, vizitatorul trebuie sa plateasca 3 €, accesul fiindu-i permis doar de marti – sambata intre orele 09.00 – 21.00 in sezonul estival, iar intre lunile octombrie – martie, intre orele 09.00 – 15.00, programul de vizitare in ziua de duminica, pastrandu-se acelasi tot timpul anului, orele 09.00 – 15.00.
Un alt monument faimos este si amfiteatrul roman, construit in secolul al II-lea d. H., probabil in timpul Imparatului Traian sau Hadrian, ce avea o capacitate de aproximativ 14.000 de spectatori. Aici aveau loc o serie de evenimente, asa cum erau luptele gladiatorilor, sau cele cu animale. Totodata, arena acestui amfiteatru era folosita si pentru a executa prizonierii condamnati la moarte, asa cum a fost cazul epicopului crestin si a celor doi diaconi care au ars de vii in anul 259 d. H.
Amfiteatrul a fost abandonat in secolul al IV-lea, doua secole mai tarziu aici ridicandu-se o biserica dedicata memoriei celor ce si-au pierdut viata in acest loc. In secolul al XII-lea, peste ruinele acestui lacas de cult, a fost construita biserica in stil gotic, Santa Maria del Miracle, ale carei ruine pot fi vazute si astazi. Amfiteatrul este deschis publicului pentru 3 €/persoana, si 1,5 € pentru studenti si pensionari, de marti – sambata intre orele 09.00 – 17.00 pentru lunile octombrie – martie si 09.00 – 21.00 pentru lunile aprilie – septembrie, iar in ziua de duminica in intervalul orar 10.00 – 15.00.
Nu foarte departe de Catedrala Santa Maria del Miracle, se afla ruinele imprastiate ale Forum-ului Provincial, care era locul de intalnire al demnitarilor, dar si scaunul instantei judecatoresti. Aceasta piata era inconjurata de galerii de coloane si de o cladire cu multe etaje, cunoscuta ca si “Praetorium”, despre care se crede ca facea parte din palatul lui Augustus, insa este mult mai probabil ca acesta sa fi fost doar unul dintre turnurile masive ale Forum-ului Provincial. Situat ceva mai jos de acesta, Forum-ul Colonial este mult mai impresionant.
In afara zidurilor romane, si la o mica distanta de vechiul oras, se gasesc inca doua monumente de mare importanta: un apeduct lung de 21 m si inalt de 3 m ce taie o vale lunga de 1,5 km, incepand de la portile orasului, si mormantul roman din partea de nord-vest, cunoscut ca si “Turnul Fratilor Scipio”, desi nu exista nici o inscriptie care sa ateste ca acestia au fost ingropati aici.
Ruinele romane de la Tarraco sunt de o importanta exceptionala in dezvoltarea urbana, servind ca model in diferite parti ale lumii, oferind totodata si o marturie elocventa si de neegalat in ceea ce priveste istoria tinuturilor mediteraneene in perioada antica!
GPS - Latitudine: 41.116508, Longitudine: 1.248500
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Ruinele Romane din Tarragona