Vezuviul a erupt pe 24 august 79 d.Hr. Cetatenii orasului au fost cu siguranta afectati de mai multe ori cutremure, dar se pare ca nu au realizat ca traiau in valea unui vulcan. Datele stiintifice estimeaza la ora 13 a acelei zile, muntele a inceput sa geama adanc si sa arunce roca vulcanica si cenusa in aer. Dupa ce coloana de materie expulzata a ajuns la o inaltime de aproximativ 20 de km, cenusa a inceput sa cada peste oras, acoperindu-l ca o patura groasa. Ingroziti, locuitorii au trebuit sa decida fie sa ramana, fie sa fuga. Cum era de asteptat, cei mai multi au ales sa fuga, si in curand portile orasului au fost practic blocate de grupuri de oameni si animale incarcate, care incearcau sa isi forteze drumul afara din oras, departe de ploaia de cenusa care nu mai contenea. In acelasi timp, cei care au ramas in casele lor, asteptau plini de speranta ca ploaia de foc sa se opreasca. Dar nu a fost asa. Candva, in timpul noptii, caderile de cenusa au incetat, dar numai pentru a fi urmate de valuri de gaze extrem de fierbinti si rauri de roca topita care au inceput sa coboare catre orasul adormit. Cei ramasi au fost ingropati impreuna cu orasul sub masele de lava, murind asfixiati sau din cauza caldurii extreme.

Dupa ce eruptia s-a incheiat, cetatenii au inceput sa se intoarca la casele lor doar pentru a descoperi ramasitele tragice din ceea ce a fost odata un oras infloritor, si pentru a parasi pentru totdeauna aceste meleaguri. Dupa multi ani, paduri si pajisti au acoperit din nou pantele Vezuviului. Secole mai tarziu, vanatorii de comori, auzind povestiri despre un oras antic, au inceput sapaturile, dupa ce 1.500 de ani orasul ramasese netulburat, ingropat sub cenusa si roci vulcanice. Lava solidificata a aparat cladirile de intemperii, acestea incepand sa se naruie in momentul in care erau dezgropate, picturile de pe peretii care ramaneau in picioare decolorandu-se. In 1860, arheologul Giuseppe Fiorelli a fost numit la conducerea lucrarilor de excavare. Acesta, in loc sa adune si sa transporte obiectele pretioase gasite, si sa lase restul in ruina, a decis sa restaureze tot ceea ce se putea restaura.

De-a lungul anilor, sapaturile au continuat, Pompei devenind unul dintre siturile arheologice cele mai vechi si cel mai studiate din lume. Intre 1927 si 1932 Amedo Maiuri a gasit una dintre cele mai frumoase case din oras. Aici au fost gasite resturi de borcane pline cu ipsos, unelte agricole si cufere pline de monede de aur si de argint, bijuterii si tacamuri din argint, precum si corpurile celor care locuiau in casa.