Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Arcada lui Hadrian din Atena
Situata in partea de sud-est a Acropolei, la doar 325 de metri, si doar la cativa metri de Piata Syntagma, Arcada lui Hadrian reprezinta o poarta monumentala, ce seamana in unele privinte cu un arc de triumf roman.
A fost ridicata in onoarea Imparatului Roman Hadrian pentru binefacerile aduse orasului, si se presupune ca a fost realizata in anul 131 sau 132 d.H, odata cu sosirea imparatului in Atena. Nu exista date in legatura cu cei care au construit aceasta poarta, daca au fost atenienii sau locuitorii altui oras.
Acest monument nu a fost niciodata o poarta intr-un zid, marcand astfel, simbolic, linia dintre vechiul oras al Atenei si noul oras al lui Hadrian. Dealtfel, doua inscriptii se puteau vedea sculptate pe ambele parti ale arhitravei: pe cea dinspre Acropole se putea citi “Aceasta este Atena, cetatea veche a lui Tezeu”, in timp ce, pe partea dinspre noul oras era inscriptionata cu urmatorul mesaj: “Acesta este orasul lui Hadrian, nu al lui Tezeu”.
Arcada lui Hadrian a fost realizata din marmura pentelica, fara utilizarea unui liant ca si mortarul, ci doar cu ajutorul clemelor pentru a uni pietrele taiate. Cu o inaltime de 18 m si intinzandu-se de-a lungul a 12,5 m, poarta este simetrica in intregime, din fata pana in spate, si lateral. Avand si o adancime de 2,3 m, aceasta prezinta doua nivele, unde in centrul celui inferior exista un pasaj ce permitea oamenilor sa treaca dintr-o parte intr-alta, cu o latime de 6,5 m, sustinuta de doi pilastri dominati de capiteluri corintice. Partea de sus a arcadei (mansarda) era alcatuita dintr-o serie de coloane corintice si pilastri, ce formau trei deschideri dreptunghiulare, dominate fiind de arhitrave ionice acoperite cu denticuli.
In secolul al XVIII-lea, Arcada lui Hadrian a facut parte din cele sapte porti ale zidului de aparare pe care turcii l-au construit in jurul orasului impotriva atacurilor albanezilor. Avand in vedere ca monumentul nu a fost niciodata protejat in intregime, acesta a supravietuit de-a lungul timpului in conditii extraordinare, cu toate ca cele doua coloane ale nivelului inferior au fost distruse. Din pacate, in ultimele decenii, poluarea atmosferica a cauzat decolorarea materialului original al arcadei si degradarea inscriptiilor.
GPS - Latitudine: 37.970219, Longitudine: 23.732050
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Arcada lui Hadrian din Atena