Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Agora Antica din Insula Thassos
In partea de nord a orasului Thassos, in apropiere de portul si muzeul municipiului, intre anii 1948-1955 au fost efectuate o serie de sapaturi arheologice ce au scos la iveala ruinele Agorei Antice. Acesta reprezenta centrul cultural si comercial al orasului unde localnicii si strainii se intalneau pentru tranzactionarea unor afaceri sau pentru a petrece timpul liber.
Constructia Agorei a inceput in secolul al IV-lea i.H., si a fost realizata in mai multe etape, lucrarile fiind finalizate abia in secolul al II-lea i.H.
Aceasta piata publica avea o forma dreptunghiulara, de-a lungul a trei laturi fiind aliniate mai multe magazine si depozite, in timp ce, pe cea de-a patra latura se aflau cladirile adimistrative si cele de cult. In mijlocul acesteia se gasea o curte flancata de coloane si decorata cu statui ale zeitatilor si altare inchinate lor.
Cunoscuta ca si inima orasului antic, Agora pastreaza si astazi ruinele templului Artemis, dar si sanctuarul lui Zeus si al lui Theagenes. In partea de nord se gasesc ruinele templului lui Dionysos, ce dateaza din secolul al IV-lea i.H, iar la nord-vest de acesta se ridica un mic teatru antic. O straduta destul de ingusta conduce catre asa-numitul “Poseidonio”, un sanctuar dedicat zeului Poseidon, construit in secolul al IV-lea i.H, cu un perete ce inconjoara altarul in forma literei “U”.
GPS - Latitudine: 40.776932, Longitudine: 24.718679
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Agora Antica din Insula Thassos