Cum se ajunge in Monaco

Calatoria cu avionul la Monaco

Calatoria cu avionul din Romania se opreste pe aeroportul din Nisa. Aveti de ales intre un zbor fara escala, oferit de compania Tarom, care probabil va fi mai scump, sau cu escala de cateva zeci de minute, fie in Zurich, prin compania SWISS, sau in Munchen, prin compania Lufthansa. Pentru ca biletul de avion sa nu coste foarte mult, e recomandat sa-l achizitionati cu cel putin o luna inainte de data plecarii.

Avand in vedere ca aeroportul din Nisa este foarte aproape de Monaco, din aeroport puteti lua unul din autobuzele ce au ca destinatie finala Principatul Monaco, sau un taxi, dar care ar putea sa va coste foarte mult.

Calatoria cu masina la Monaco

Fiind la granita cu Italia si Franta, fie ca plecati din Romania si decideti sa strabateti Italia, fie Franta, veti avea acces in Principat pe ambele directii de mers. Pentru a intra in Monaco aveti la dispozitie cateva autostrazi, principala fiind autostrada A8, sau alte 3 trasee cu priveliste impresionanta si locuri numai bune de admirat. Drumurile sunt Basse Corniche, ce se afla de-a lungul marii, Moyenne Corniche sau Grande Corniche. Trebuie sa stiti ca pe traseu veti plati unele taxe de drum, precum vigneta in Ungaria, sau taxele de autostrada in Italia sau Franta. Taxele de autostrada sunt acceptabile, daca nu veti schimba autostrada.

Calatoria cu trenul la Monaco

Fie ca va deplasati cu trenul din Romania prin Italia sau prin Franta, trebuie sa stiti ca ambele rute duc in Gara din Monaco. Daca veti dori sa vizitati si alte obiective turistice din zona, e de mentionat ca din Gara Monaco pleaca trenuri spre cele mai importante orase turistice, Nisa sau Cannes. In plus, sunt trenuri internationale ce poposesc in Gara din Monaco si au rute importante ce leaga Parisul de Vetimiglia, Marseille de Milano, precum si Trenul de Mare Viteza (TGV) ce parcurge ruta Paris – Monaco in doar 6 ore si jumatate.

In Gara Monaco grija pentru bagaje trebuie sa fie mare, deoarece acolo nu veti beneficia de Serviciul de Bagaje al garii, iar daca nu aveti cazare asigurata, veti fi nevoiti sa carati bagajele dupa dumneavoastra.

Calatoria cu vaporul la Monaco

Din Romania sunt rare ocaziile cand vreun vas de croaziera se indreapta spre Monaco din porturile de la Marea Neagra. De remarcat totusi ca numarul cel mai mare de turisti ce vin in Monaco din Spania sau Italia ajung in Monaco pe calea apei, asa ca, daca hotarati sa navigati pe apa pana in Monaco, aveti posibilitatea certa de a va imbarca pe un vas din Franta, Spania sau Italia. Din port, fie va indreptati pe jos pana la locul de cazare, fie va urcati intr-un autobuz pus la dispozitie de autoritati.