Ghid turistic Al Khoms

Despre Al Khoms

Al Khoms este un oras port din districtul libian Murqub, pe coasta Mediteranei. Asezarea, cu o populatie de aproximativ 200.000 de locuitori, este situata in sud-estul capitalei Tripoli, la o distanta de 97 de km. Autostrada de coasta care face legatura intre Tripoli si Cairo trece prin apropierea orasului.

Al Khoms se lauda cu gradini publice elegante, cladiri in stil architectural turcesc si plaje insorite. Asezarea are radacini feniciene si romane. Totusi, principala atractie turistica a zonei se afla in estul localitatii, la doar 3 km distanta. Vorbim despre unul dintre cele mai bine prezervate orase romane din lume, Leptis Magna. Se pare ca aceasta asezare a fost fondata de fenicieni in jurul anului 1.000 i.Hr. Orasul si-a capatat recunoasterea abia dupa ce Cartagina a devenit o forta majora la Marea Mediterana, in secolul IV i.Hr. Leptis Magna a fost parte a imperiului cartagian pana in 146 i.Hr., dupa care a ajuns sub controlul Imperiului Roman.

Leptis Magna si-a cunoscut apogeul incepand din anul 193 d.Hr. cand un nativ, Lucius Septimius Severus, a devenit imparat. El si-a favorizat orasul natal mai mult decat oricare altul, astfel incat Leptis a devenit rapid al treilea cel mai important oras din Africa, dupa Cartagina si Alexandria. In prezent, Leptis Magna este un sit arheologic impresionant, chiar daca bucati intregi din vechile cladiri au fost transferate la marile muzee ale lumii. In iunie 2005, arheologii de la Universitatea din Hamburg au descoperit aici 5 mozaicuri din secolele I si II. Acestea prezinta un tanar care vanzeaza un cerb, patru barbati care se lupta si un gladiator obosit care se holbeaza la oponentul sau. Mozaicurile decorau peretii unei piscine dintr-o baie romana. Mozaicul reprezentandu-l pe gladiator este considerat unul dintre cele mai reusite din lume, comparabil doar cu cele descoperite la Pompei. Toate mozaicurile sunt expuse la Muzeul Leptis Magna.

Al Khoms