Despre Torino
Torino este un centru major de afaceri si cultural, situat in nordul Italiei. Orasul este capitala regiunii Piemont, are o cultura bogata si este cunoscut pentru numeroasele sale galerii de arta, restaurante, biserici, palate, teatre, piete, parcuri, gradini, biblioteci sau muzee. Este bine cunoscut pentru stilurile arhitecturale ale constructiilor sale, un mix intre baroc, rococo, neo-clasic si Art Nouveau. O mare parte din cladirile orasului (pietele publice, castelele, gradinile si palatele elegante - cum ar fi Palazzo Madama), au fost construite in secolele al XVI-lea si al XVIII-lea.
Situat pe raul Po si inconjurat de peisaje alpine uimitoare, Torino ofera vizitatorilor o sarbatoare a arhitecturii baroce, o multime de ornamente art nouveau si colectii muzeale care acopera totul, de la egiptologie la arta contemporana. Simbolul orasului Torino este Mole Antonelliana - structura impunatoare, cu o cupola mare, domina orasul si da o nota inconfundabila, de personalitate, peisajului urban; In acelasi timp, piesa sa de rezistenta si relicva sa cea mai faimoasa este Sfantul Giulgiu (sau Giulgiul din Torino, asa cum este cunoscut publicului larg), ce atrage inca mii de pelerini.
Torino a fost locul de nastere si casa unor politicieni notabili si persoane care au contribuit la Risorgimento, cum ar fi Cavour. Orasul gazduieste in prezent unele dintre universitatile cele mai bune din Italia, colegii, academii, licee si gimnazii, foarte importante fiind Universitatea din Torino si Politehnica. In Torino veti putea vizita numeroase muzee prestigioase si importante, cum ar fi Muzeul Egizio si Mole Antonelliana. Numarul impresionant de monumente si atractii turistice din Torino il fac o destinatie turistica de top si al zecelea cel mai vizitat oras din Italia in 2008.
O mare parte a semnificatiei politice a orasului a fost pierduta in Al Doilea Razboi Mondial, insa Torino a devenit un centru major european pentru industrie si comert. In prezent, Torino este unul dintre principalele centre industriale italiene, facand parte din celebrul "triunghi industrial", alaturi de Milano si Genova. Este bine cunoscut si de iubitorii fotbalului - echipele FC Juventus si FC Torino, fiind foarte apreciate - si ca gazda a Jocurilor Olimpice de iarna 2006; de asemenea, orasul este sediul central al producatorilor de automobile FIAT, Lancia si Alfa Romeo. Jocurile Olimpice de Iarna din 2006 au pozitionat ferm orasul pe harta lumii, in ceea ce priveste atat sporturile de iarna cat si atractiile turistice ce pot fi vizitate in decursul intregului an. Orasul si imprejurimile sale de la poalele Alpilor au beneficiat de investitii majore, printre care si cea in reteaua de transport subteran - acum cea mai moderna din Europa. Noul complex de patinaj, un modern palat de gheata, a schimbat peisajul orasului.
Orasul Torino este numit si patria celebrelor Martini. Pe sub arcadele cu magazine de pe langa Piazza Castello, numeroasele baruri si restaurante cu iz istoric servesc mancaruri si vinuri traditionale din regiunea Piemont. Asadar, Torino are o istorie ilustra, traditii deosebite si o locatie geografica extraordinara: de fapt, acesta este la o ora de mers spre munti si la o ora de mers spre mare. Amestecul de istorie si arta, face din localitatea olimpica si prima capitala a Italiei din 1861, o noua destinatie turistica a culturii.
Pentru turistii romani, datorita distantei dintre Torino si Milano, de doar 140 de kilometri, capitala Piemontului poate sa fie integrata, cu usurinta, pe itinerariul de City Break la Milano. Bineinteles, o zi nu este niciodata suficienta pentru a vedea absolut tot ce orasul are de oferit. Daca doriti mai mult, atunci puteti sa apelati la un pachet separat, de weekend break Torino.