Despre Pompei
Pompei este un oras din provincia Napoli, in regiunea Campania din sudul Italiei, faimos pentru ruinele sale antice romane. Istoria orasului Pompei contemporan incepe insa in 1891. Bartolo Longo a fost considerat fondator al orasului modern. Orasul Pompei este situat la frontierele de est ale provinciei sale. Se invecineaza Torre Annunziata, Castellammare di Stabia, Boscoreale, Santa Maria Carità si Sant'Antonio Abate. Localitatea este renumita, in principal pentru ruinele orasului antic. Sanctuarul Fecioarei de la Pompei, lucrare dedicata Sfintei Fecioare a Rozariului, a devenit un loc preferat de pelerinajele catolice, din ultimii ani.
Pompei este orasul roman cel mai bine pastrat in timp, datorita incastrarii in lava si tuf, cauzate de eruptia catastrofala a Vezuviului pe 24 august 79 d.Hr. Fondat ca o colonie greaca, orasul a devenit parte a Romei in jurul anul 200 i.Hr., a prosperat ca statiune de vacanta pentru bogatasii Romei si ca centru comercial, exportand vin si produse din peste. A fost grav avariat de un cutremur in anul 63 d.Hr., eruptia vulcanica, 16 ani mai tarziu, fiind devastatoare. Se crede ca dintre cei 20.000 de locuitori, aproape 2.000 au murit atunci, printre care si Plinius cel Batran, naturalist roman din apropiata Stabiae (Castellammare). Nepotul sau, Plinius cel Tanar, a documentat evenimentele acelei zile intr-o scrisoare catre istoricul Tacitus. Sapaturile in sit au fost initiate la inceputul anului 1748 si continua si azi. Ruinele orasului Pompei au dezvaluit mai multe informatii despre viata romana de zi cu zi decat oricare alt sit arheologic, dar si nepretuite comori artistice.
Vezuviul, cauza dezastrului, este singurul vulcan activ din Europa continentala. A erupt ultima data in anul 1944 si se crede ca exista riscul unor alte eruptii; cu cat este mai lunga perioada de liniste cu atat cresc riscurile. De aceea, muntele este constant monitorizat. Specialistii considera ca pericolul nu consta atat in depunerile de cenusa sau in scurgerile de lava, cat in valul de gaz toxic fierbinte ce ar putea cobori de-a lungul pantelor cu mai mult de 80 km pe ora, la fel ca si norul sufocant ce a cauzat moartea atator oameni in anul 79 d.Hr. Orasul roman Pompei, situat pe pantele sudice ale vulcanului, a fost surprins de o eruptie vulcanica masiva in anul 79 d.Hr, eruptie ce a acoperit cu lava si cenusa orasul si oamenii cu bunurile lor cu tot. Pastrata astfel vreme de secole, asezarea povesteste despre istoria orasului Pompei. A fost, de-a lungul anilor, scoasa la lumina, asa ca, in plimbarile dumneavoastra pe strazi puteti privi, printre ruinele orasului Pompei, in interiorul magazinelor si caselor, puteti citi anunturi si admira graffiti, dar mai ales puteti obtine o imagine unica a vietii de zi cu zi din perioada romana.
Monte Vesuvio (muntele Vezuviu), aflat la o jumatate de ora de mers cu autobuzul sau trenul din Napoli, este situat la sud de oras, varful sau, la 1281 metri deasupra nivelului marii, constituind fundalul pentru frumosul Golfo di Napoli. Pe pantele joase, in 13 comune, traiesc 750.000 de locuitori, ignorand pericolul ce-i paste in orice moment.