Ghid turistic Muntele Tabor

Despre Muntele Tabor

Muntele Tabor (Muntele Schimbarii la Fata) este o colina din Tara Sfanta, situata in Galileea, avand o inaltime de 570 de metri si este situate in apropierea oraselor Cana si Nazaret. Primele marturii scrise despre Muntele Tabor, ca fiind Muntele Schimbarii la fata, dateaza din secolul al IV-lea.

Conform traditiei, pe acest munte Mantuitorul a urcat impreuna cu trei dintre ucenicii sai (Petru, Ioan si Iacob) si s-a Schimbat la Fata (a inceput sa straluceasca foarte puternic), inaintea lor. In timp ce Mantuitorul stralucea atat de puternic, ucenicii au putut vedea pe Ilie si Moise, venind catre Iisus si vorbind cu el. Acest fenomen dezvaluie divinitatea Mantuitorului, inainte de patimile sale, fenomenul demonstrand ucenicilor ca El este, cu adevarat fiul lui Dumnezeu Tatal si ne arata ca Patimile, au fost acceptate cu buna stiinta de catre Mantuitor. De asemenea, aceasta intamplare poate fi considerata si dovada putintei propriei noastre indumnezeiri.

Aceasta intamplare, a devenit subiectul unei dispute biblice intre doi binecunoscuti teologi: Grigorie Palama si Varlaam de Calabria, primul sustinand ca aceasta stralucire este de fapt, o lumina creata, in timp ce al doilea a propavaduit varianta care sustine ca cei trei ucenici au fost daruiti cu harul de a percepe aceasta lumina, necreata de Dumnezeu.

In acest loc incarcat de istorie biblica, va puteti inconjura de atmosfera electrizanta a imprejurinilor, puteti face mici plimbari prin imprejurimi si puteti fi martorii unei scurte lectii de istorie biblica.

Cazarea in zona se poate face la unul din hotelurile din Nazaret, dintre care va recomandam: Rimonim Hotel, Golden Crown Hotel, Nazareth Plaza Hotel, Fauzi Azar Inn, Barbakfar, Al Mutran Guest House, Gardenia Nazareth Hotel, Casa de Maria Hotel, precum si in orase din zona,cum ar fi Lavi.

In ceea ce priveste locurile unde puteti lua masa, beneficiati de o larga paleta de fast food-uri, restaurante de lux sau obisnuite.

In Nazaret, puteti lua masa la fast-food gen Pizza Li Chacha, Mc Donald’s Domino’s Pizza, acelasi gen de locuri unde puteti manca gasind si in orasele din zona ca Afula, Kfar Tavor si altele, intalnite pe parcursul drumului. Restaurantele din zona sunt primitoare si ofera meniuri diversificate atat ca pret, cat si in ceea ce priveste stilul: clasic sau modern, traditional sau occidental. In general meniurile se adreseaza tuturor categoriilor de consumatori.

Cel mai apropiat oras fiind Nazaret, puteti ajunge aici cu mijloacele de transport in comun, respective traseele 6, 65, 90 si 443.

Din nefericire, accesul cu trenul se face mult mai greu, garile fiind situate la o distanta apreciabila de obiectivul turistic.

Ca o varianta mult mai acceptabila, va recomandam calatoria pe calea aerului, catre Tel-Aviv, Be’er Shiva Airport, iar din aceste locatii, puteti lua autobuzele dupa cum am amintit mai inainte.

Muntele Tabor