Cum se ajunge in Israel

Principalul aeroport din Israel este Aeroportul International Ben-Guiron, din Tel Aviv. Acesta se afla la 40 de km de Ierusalim si la 12 km de Tel Aviv, deservind ambele orase. Companiile aeriene locale, care deservesc aeroportul, sunt El Al, Arkia Israel Airlines si Israir. Majoritatea companiilor aeriene europene si americane opereaza zboruri catre Tel-Aviv. Cel de-al doilea aeroport international al Israelului este localizat la Ovda si deserveste sudul tarii.

Masurile de securitate din avioanele care efectueaza zboruri catre si din Ierusalim sunt extrem de drastice si nu se compara cu cele normale. La sosirea in Israel, pasagerii vor trebui sa treaca printr-un control al pasapoartelor, unde este posibil sa fie supusi si unui interogatoriu. Daca veti calatori in grup interogatoriul va fi facut separat, pentru fiecare membru in parte. Cetatenii straini care sunt suspectati de catre autoritatile israeliene ca sunt arabi, ca provin din Orientul Mijlociu sau sunt de religie musulmana, vor avea probleme, fiind supusi unor masuri drastice si, cel mai probabil, nepermitandu-li-se sa intre in Israel. La plecarea din Israel cu avionul, asigurati-va ca veti sosi la aeroport cu cel putin 3 ore inainte de decolare, deoarece procedurile israeliene de securitate dureaza foarte mult. Inspectarea bagajelor, atat folosind razele X, cat si de catre autoritati personal, este la ordinea zilei. In plus, veti fi supusi unui interogatoriu in care veti fi intrebati despre perioada petrecuta in Israel. Interogatoriul este unul de rutina, ce are ca scop asigurarea autoritatilor ca nu sunteti o potentiala amenintare pentru Israel.

De la aeroport puteti ajunge in principalele orase foarte usor, folosind mijloacele de transport in comun. Astfel, pentru a ajunge la Ierusalim, aveti la dispozitie autobuzul sau taxiurile “la comun”. Daca alegeti autobuzul, luati liniile Egged 947 sau 950, care circula intre orele 7:00 si 21:00, din 20 in 20 de minute si costa 20 de sekeli pana la statia Central. Fiti atenti sa nu va imbarcati in autobuzul care merge catre Haifa si are tot numarul 947 sau in cel catre Netanya, cu numarul 950. Daca alegeti varianta taxiului “la comun”, trebuie sa stiti ca acesta opereaza non-stop si ca o cursa va costa 63 de sekeli. Pentru a ajunge la Tel Aviv trebuie sa va imbarcati in linia Veolia 475 si sa coborati la Tel Aviv New Central. Aceste autobuze pleaca in jurul orelor 21:30 si 22:50. Aveti grija sa nu va imbarcati in autobuzul cu acelasi numar care merge catre Lod. Puteti ajunge la Tel Aviv si cu trenul, care pleaca in intervalul 03:53-23:23, din jumatate in jumatate de ora ziua si din ora in ora noaptea. O calatorie cu trenul catre Tel Aviv costa 4 sekeli. Pentru a ajunge la Haifa, imbarcati-va in autobuzul 947, care mai opreste si in orasele Petkah Tikvah, Ra’anana, Netanya si Hadera. Calatoria de la aeroport pana la Haifa costa 37.50 sekeli si autobuzele circula in intervalul 6:41-21:10. O calatorie cu trenul catre Haifa costa 39.50 sekeli.

In cazul in care calatoriti cu masina catre Israel, trebuie sa stiti ca aveti la dispozitie cinci puncte de intrare in tara. Doua se afla la granita cu Egipt, iar celelalte la granita cu Iordania. Nu exista puncte de trecere accesibile turistilor in Liban sau Siria. Toate punctele de trecere israeliene au masuri drastice de securitate pentru a asigura siguranta localnicilor si a turistilor.

Punctele de trecere din Iordania sunt: Allenby sau Podul Regele Hussein – localizat la nordul Marii Moarte, acest punct de trecere este cea mai scurta ruta dintre capitalele Amman si Ierusalim, dar si cel mai aglomerat traseu. Este deschis de la 8:00 pana la 00:00 de duminica pana joi si de la 8:00 la 15:00 in zilele de vineri si sambata. Punctul de trecere se inchide numai de sarbatori cum sunt Yom Kippur, Ziua Ispasirii si Eid al-Adha; Raul Iordan – acest punct de trecere este localizat la sud de Marea Galileei si este deschis in intervalul 6:30-21:00 de duminica pana joi si in intervalul 8:00-20:00 vinerea si sambata. Punctul de trecere se inchide numai de Yom Kippur, Ziua Ispasirii si Anul Nou Musulman; Yitzhak Rabin – punctul de trecere este localizat in sud, la cativa kilometri de Eilat. Acesta este folosit mai ales de turistii care viziteaza Petra si este deschis in intervalul 6:00-20:00 de duminica pana joi si in intervalul 8:00-20:00 vineri si sambata. Acest punct se inchide de Yom Kippur, Ziua Ispasirii si Eid al-Adha.

Punctele de trecere din Egipt sunt: Nitzhana – acest punct de frontiera este localizat in Negev, la sud de Fasia Gaza si este deschis de la 8:30 la 16:30 de duminica pana joi. Este inchis de majoritatea sarbatorilor evreiesti si musulmane, asa ca este bine sa verificati inainte daca intentionati sa folositi acest punct de frontiera; Taba – localizat la sud de Eilat, terminalul este deschis non-stop, cu exceptia Yom Kippur, Ziua Ispasirii si Eid al-Adha.