Date generale
Calcutta este recunoscuta pentru
Cand este indicat sa vizitati orasul Calcutta
In Calcutta, clima este de doua tipuri: tropical umeda si tropical uscata. Din aceasta pricina, din Iunie pana in Septembrie are loc sezonul musonic, in care furtunile se desfasoara la o intensitate extrem de mare, iar, prin urmare, este recomandat sa se evite aceasta parte a continentului pe perioada respectiva. Cu toate acestea, in toate celelalte luni ale anului acest oras este un loc primitor, mai ales la sfarsitul lunii Septembrie, cand incepe festivalul de film Calcutta, un adevarat simbol al regiunii.
Mai mult decat atat, in luna Octombrie are loc Durga Purja, cel mai mare festival din partea de Est a Indiei, si nu numai, unde este comemorata si venerata zeita Durga. In aceasta perioada, majoritatea oamenilor uit de saracia care ii inconjoara si impanzesc strazile, distrandu-se pe toata durata festivalului si celebrand, totodata, sfarsitul sezonului musonic.
Modalitati de plata in Calcutta
Moneda oficiala din Calcutta este rupia, dar, de asemenea, in unele zone din oras, cum ar fi in celebrul bazar, se accepta si dolari, in functie de fiecare vanzator in parte.
Transportul in Calcutta
Datorita numarului mare de locuitori, traficul din Calcutta poate fi unul infernal, mai ales pe perioada zilei. Din aceasta pricina, transportul pe care toata lumea il prefera este reprezentat de ricsele trase de oameni. Acestea se pot strecura printre ambuteiajele ce au loc in fiecare zi si va pot duce, in mod rapid, la destinatie.
In plus, puteti incerca metro-ul din Calcutta, acesta fiind primul construit din intreaga tara. Totusi, este recomandat sa il evitati, deoarece, adeseori, el devine neincapator si are un program destul de scurt in comparatie cu alte metropole din Europa, de la 07.00 la 21.45 de Luni pana Sambata si de la 14.00 la 21.45 Duminica.
Cea mai incomoda, dar, totusi, cea mai ieftina, modalitate de transport din Calcutta este reprezentata de sistemul de autobuze. Desi el a fost modernizat si toate statiile dispun de rute explicate in limba engleza, este suprasaturat, adeseori, de oameni.
Shopping in Calcutta
Zona cu bazare din Nordul orasului Calcutta se intinde pe o treime din oras, cu strazi individuale dedicate unui singur obiect. Exista magazin si gaddie cu etaje, in care vanzatorii ambulanti stau si vand genti, carti la mana a doua si discuri, animale de companie si animale obisnuite (Natibagan), mobila la mana a doua (Mullick Bazaar), produse electrice (Paddar Court), pantofi (Bentinck Street), bijuterii (P.B. Sakar, P.C. Chandra, Dharamtola Street, Bow Bazaar).
La Kidderpore, Piata de Cinci Stele de pe soseaua Circular Garden Beach este cea mai mare piata cu marfa de contrabanda din oras. Puteti cumpara matasuri de la Indian Silk House, Gangadeen Gupta, 1 Shakespeare Sarani, in piata cu aer conditionat. In fiecare an, la sfarsitul lui ianuarie, Targul de Carte din Calcutta, de pe Drumul Catedralei, Maidan, atrage peste un milion de vizitatori. Alte carti se pot gasi la Oxford Book and Stationery, 17 Park Street si la Modern Book Depot, Chowringhee Centre.
Desi nivelul de saracie este unul ridicat, exista multe centre de cumparaturi care sunt destinate clasei de mijloc si celei de lux, cum ar fi Forum Shopping Mall, Swabhumi, South City Mall, Metropolis Mall, City Center, Mani Square, Orchid Point, City Center 2, Shreeram Arcade, Pantaloons, si multe altele. Indiferent de locul pe care il veti vizita, cu siguranta veti gasi tot ceea ce va doriti in interiorul lor.
Viza turistica pentru Calcutta
Pentru a putea calatori in India aveti nevoie de un pasaport si o viza turistica, pe care puteti sa o procurati de la ambasada. Dar, stati fara griji, deoarece viza se poate obtine foarte usor in interes turistic, dumneavoastra trebuind sa demonstrati ca aveti minimum 2.000 de Euro in cont pentru perioada pe care o veti petrece pe aceste meleaguri.