Despre Tumon
Tumon este un asezamant situat din punct de vedere geografic pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, fiind inclus in teritoriul Guamului.
Astazi, aceasta destinatie turistica este considerata a fi unul dintre importantele centre comerciale din zona. Istoria Tumonului este una foarte interesanta. Atunci cand spaniolii au sosit aici pentru prima data in anul 1668, asezamantul era deja unul dintre cele mai puternice, fiind foarte bine administrat. Primii misionari care au ajuns in Tumon, respectiv parintele iezuit Diego San Vitores si Pedro Calungsod au fost insa ucisi de catre Mata’pang, cel care conducea satul pe atunci, intrucat preotul i-a botezat fiica fara sa aiba permisiunea liderului. Astazi, in Tumon puteti vedea un parc si o statuie care amintesc de nefericitul eveniment, iar o biserica catolica a fost chiar denumita in onoarea parintelui San Vitores. De asemenea, trebuie sa stiti ca plajele din Tumon sunt presarate cu centre comerciale, buticuri, parcuri acvatice, dar si alte atractii interesante.
Pentru o runda de cumparaturi va recomandam Mallul Micronezia sau Kmart. De precizat este faptul ca plajele in sine reprezinta motivul pentru care turistii aleg asezamantul din Guam ca destinatie pentru vacanta, intrucat desi acestea nu sunt intinse, au nisipuri curate si ape cristaline, perfecte pentru inot. Seara va puteti distra in cele cateva cluburi de noapte care dau startul petrecerii la lasarea intunericului si care se inchid abia spre zori. Cel mai mare club de dans este Blur, iar Sandcastle este un local realizat in stilul specific Las Vegasului. Mai apoi, un atu important pentru Tumon este faptul ca asezamantul este deservit de unul dintre cele mai mari aeroporturi din zona, respectiv Antonio B. Won Pat. Astfel va va fi foarte usor sa ajungeti la destinatie!
Nu ezitati sa alegeti Tumonul ca destinatie turistica. Aici va asteapta numeroase surprize si, cu siguranta cateva zile pline de relaxare!