Cum se ajunge in Grecia

Turistii romani par foarte entuziasmati, atunci cand vine vorba despre Grecia, si, de aceea, metodele de a ajunge in aceasta locatie sunt foarte variate. Ofertele turistice sunt, si ele, nenumarate, acest numar crescand de la an la an. Puteti folosi ajutorul unei agentii de turism, pentru a ajunge in Grecia, sau puteti sa o vizitati folosind resursele proprii.

Cei ce doresc sa ajunga in Atena au mai multe posibilitati, fiecare dintre ele, meritand a fi incercata macar o data in viata. Pe cale aeriana, prin intermediul aeroportului international din Atena, Venizelos, care opereaza curse spre numeroase destinatii din Europa, avand un trafic de peste 17 milioane de pasageri anual si peste 500 de zboruri intr-o singua zi. De asemenea, exista posibilitatea de a ajunge aici, pe cale rutiera, pe autostrazi si drumuri bine intretinute, sau pe cale maritima, prin intermediul portului Pireu.

Din Atena puteti atinge, cu ajutorul diferitelor mijloace de transport si operatorilor nationali, toate punctele de interes turistic ale Greciei, dar si altele, mai putin accesibile. Intreband printre localnici, puteti obtine acces mai ieftin, multe familii traind de pe urma turismului.

Companiile aeriene romanesti practica zboruri inclusiv spre zona insulara a Greciei, existand aeroporturi in Insula Rhodos, Insula Kos, Insula Karpatos, Insula Leros, Insula Kalymnos si Insula Astypalaia. Preturile sunt dintre cele mai mici, existand reduceri daca veti rezerva biletele din timp.

Pentru a ajunge cu masina in Grecia, este nevoie sa mergeti pe urmatorul traseu: Ruse – Lukovit – Sofia – Dzherman – Lefkónas. De aici, pentru a ajunge in capitala Greciei, Atena, mergeti pe urmatorul traseu: Thessaloníki – Lárisa - Siragga Knimidas – Atena. Drumul spre Atena se desfasoara, in mare parte, pe E75. Pretul unui astfel de drum este de aproximativ 200 de euro.

Cei care doresc sa mearga cu trenul, se vor bucura sa afle ca exista o legatura directa intre Bucuresti si Atena, la cuseta. De asemeni, folosind un Balkanflexi pass, veti avea legatura directa pana in Salonik. Este bine sa va interesati, totusi, la agentiile CF, deoarece mersul trenurilor si tarifele sunt intr-o continua schimbare.

Din Atena, transportul spre zona insulara este asigurat de catre feriboturi sau chartere. De exemplu, spre insula Rhodos, puteti folosi serviciile catamaranelor de mare viteza, economisind, astfel, foarte mult timp. Pretul acestor transporturi variaza in functie de anotimp si de numarul de turisti din perioada respectiva. Este bine sa va faceti rezervare din timp, pentru a va asigura ca prindeti loc si ajungeti la timp la destinatia dorita.

Pentru a vizita Grecia nu este nevoie de pasaport, aceasta fiind inclusa in spatiul european.