Ghid turistic Essen

Recomandat pentru: cultura, situri religioase, arhitectura, cladiri istorice, plimbari in aer liber, arta, istorie

Despre Essen

Essen este un orasel din Germania strabatut de raul Ruhr. In anul 2010, acesta a fost Capitala Europeana a Culturii, lucru ce dovedeste abundenta obiectivelor pe care le puteti vedea aici si lucrurilor pe care le puteti face. Atunci cand aceasta decizie a fost luata, au existat diverse reactii in toata Saxonia, deoarece orasul este cunoscut drept unul al otelului si carbunelui, aici fiind extrase si prelucrate cele doua resurse naturale valoroase.

Cu toate acestea, orasul nu a ezitat niciodata sa isi dovedeasca apartenenta la o cultura deosebita. Van Gogh este unul dintre cei mai apreciati artisti aici, Essen fiind orasul sau natal. Muzeul Folkwang nu numai ca ii gazduieste multe dintre opere, dar ii spune si istoria. De asemenea, Imparatul Otto al III-lea si-a petrecut adventuroasa copilarie aici. Mai mult, catedrala este una extrem de frumoasa si de bogata. Exista chiar si o mina de carbuni care face parte din Mostenirea Culturala Mondiala, pe lista creata de UNESCO.

Chiar daca a fost nevoie de cateva zeci de ani, cel de-al saptelea cel mai mare oras al Germaniei a reusit sa faca trecerea de la un adevarat oras industrial la un mare oras comercial si cultural in acelasi timp cum putine exista. Daca adaugati la aceste lucruri frumoasele gradini ce creeaza o centura verde si pietele medievale inconjurate de lemn si natura, va va veni greu sa credeti ca va aflati in Ruhrgebiet.

Atunci cand intrati in Essen veti vedea o inscriptie care spune in germana „Essen-Orasul Cumparaturilor”, asa ca daca aveti in plan sa mergeti la shopping, veti avea de unde alege. In zona centrala exista o multitudine de magazinase, insa un mare mall este localizat in partea de vest a acestuia, inca din anul 2008. De asemenea, districtul „Ruttensheid” va ofera multe alte oportunitati pe baza acestui subiect.

Ca obiective turistice ale orasului Essen, se remarca una dintre simbolurile orasului, mina de carbune Zeche Zollverein. Aceasta este considerata cea mai frumoasa mina din lume. Aceasta include astazi multe obiective culturale extraordinare, un centru de design impresionant si cateva muzee interesante. Este faimoasa pentru arhitectura in stil Bauhaus. Un alt obiectiv este muzeul Folkwang, cunoscut pentru expozitiile in domeniul istoriei fotografiei si pentru picturile ce apartin tuturor erelor. Daca sunteti un fan al biologiei, orasul gazduieste si o frumoasa gradina botanica, Grugapark, ce include si locuri de joaca, o cascada, un turn de unde o puteti observa, restaurante, si chiar unele animale. Aceasta este deschisa pe tot parcursul anului de la 9:00 pana la venirea serii. Biletul de intrare costa 3€.

Nu putem sa ignoram Essen Autohaus, foarte popular in randul comerciantilor romani de masini, un altfel de turism generat de piata second-hand germana.

Top obiective turistice Essen

Catedrala din Essen
Catedrala din Essen

Catedrala din Essen (Essener Munster) a fost o fundatie pentru femeile nobilimii din Essen. Ea a fost fondata in aproximativ 845 de Altfrid Saxonul, mai...

Cartierul Vechi Werden din Essen
Cartierul Vechi Werden din Essen

Essen-Werden este acum o suburbie sudica a orasului Essen. Fiind pe vremuri un departament independent al orasului, a devenit astazi un cartier istoric...

Casa Hugel din Essen
Casa Hugel din Essen

Fosta casa a familiei Krupp, Villa Hügel, este situata in cartierul Essen Bredeney. Cladirea a fost construita in 1873 de catre Krupp si este fosta...

Muzeul Ruhr din Essen
Muzeul Ruhr din Essen

Muzeul Ruhr este situat in fosta uzina de spalare a carbunelui din mina Zollverein, putul XII, din Essen. Fiind un muzeu regional, acesta dezvaluie in...

Districtul Istoric Kettwig din Essen
Districtul Istoric Kettwig din Essen

Kettwig este cel mai sudic cartier al orasului Essen, si pana in 1975 a fost un oras de sine statator. Kettwig este situat langa raul Ruhr, la o inaltime...

Muzeul Folkwang din Essen
Muzeul Folkwang din Essen

Muzeul Folkwang este o colectie importanta de arta din secolele XIX - XX, in Essen, Germania. Muzeul a fost infiintat in 1922 prin fuziunea dintre Kunstmuseum...

Teatrul si Opera Aalto din Essen
Teatrul si Opera Aalto din Essen

Teatrul Aalto este, incepand din 1988, casa Operei din Essen si este situat in partea de nord-est a gradinii orasului. In 1959, arhitectul finlandez Alvar...

Sinagoga din Essen
Sinagoga din Essen

Sinagoga veche este un centru cultural si memorial, in orasul Essen, in Germania de Vest. Aceasta este situata in centrul orasului, pe Steeler Strasse...

Basilica Sfantul Ludger din Essen
Basilica Sfantul Ludger din Essen

Biserica Sf. Ludger din Essen-Werden este una dintre cele mai importante biserici romanice tarzii din Renania. Aceasta a fost construita in secolul IX...