Ghid turistic Port Gentil

Despre Port Gentil

Port-Gentil, sau Mandji, este al doilea cel mai mare oras din Gabon si un important port al tarii. Orasul este asezat in apropierea Capului Lopez, cel mai vestic punct al Gabonului, si nu are conexiuni pe uscat cu restul tarii. Localitatea a fost botezata astfel in 1900 si isi trage numele de la administratorul colonial francez Emile Gentil. Orasul a cunoscut o devoltare rapida incepand cu anii ’60 cand in zona au fost confirmate importante zacaminte de petrol. In prezent, in Port-Gentil traiesc aproximativ o suta de mii de oameni, multi dintre ei expati.

Dupa cum spuneam, desi se afla pe continent, “tehnic”, Port Gentil este o insula pentru ca nu exista nici un pod sau drum care sa lege orasul de restul tarii. Legatura este facuta prin intermediul Aeroportul International, de unde exista curse regulate spre capitala Libreville dar si chartere ale companiilor petroliere catre toate continentele lumii. Orasul este cunoscut pentru hotelurile sale de lux si viata de noapte atractiva. Principalele obiective turistice din Port-Gentil sunt Biserica St. Louis (construita in 1927), Gradina Zoologica, un impozant casino si un modern teren de golf. Dar orasul se lauda in special cu viata sa cosmopolita si cu plajele intinse, cu nisip alb si fin, intesate de terase. Daca va asteptati la o destinatie turistica ieftina luati-va gandul de la Port-Gentil. La mijlocul anilor ’90 acesta a fost desemnat cel mai scump oras din lume. Lucrurile s-au mai schimbat intre timp, dar acest port izolat din Gabon continua sa socheze prin preturile sale. Spre exemplu, o legatura de morcovi costa 10 dolari, o cutie cu sase oua, 13 dolari, iar inchirierea unei case de marime medie costa 6.000 de dolari pe luna. Motivul? Orasul sta pe un important zacamant de petrol si specialisti din toate colturile lumii, din Texas, Caracas sau Aberdeen, vin aici sa se imbogateasca, forand dupa aurul negru.

Port Gentil