Ghid turistic Parcul National Ivindo

Despre Parcul National Ivindo

Parcul National Ivindo este o rezervatie naturala situata in zona central-estica a Gabonului. Arealul, protejat prin lege incepand din 2004, face parte dintr-un ansamblu foarte important de conservare a biodiversitatii din Africa Centrala. Fluviul Ivindo, care traverseaza o zona intinsa de paduri virgine, isi face loc prin Parc printr-un sistem spectaculos de cascade, precum Kongou si Mingouli. Majoritatea rezervatiei este acoperita de paduri extrem de vechi, in care omul nu a pus niciodata piciorul. Aici intalnim o biodiversitate extrem de bogata, mai ales specii rare de insecte si pasari. Doar fauna aviara numara in jur de 350 de specii. De asemenea, in Parcul National Ivindo pot fi vazuti elefanti, una dintre ultimele specii de pachiderme care mai traieste in padure. Fauna rezervatiei este bogata si in specii de maimute, precum gorile (cea mai mare concentratie din Gabon), cimpanzei sau cercopiteci. In rezervatie se afla si Institutul de Cercetari si Ecologie Tropicala care are o statie de cercetare la Makokou. Aceasta baza dispune de camere de cazare pentru turisti si merita o vizita de cel putin o zi.

Dar cel mai important obiectiv turistic al Parcului sunt cascadele Kongou, situate in inima rezervatiei, si considerate printre cele mai frumoase de pe continentul african. Cu o lungime de circa 3,2 kilometri si o inaltime care ajunge pana la 56 de metri, aceste cascade sunt considerate cele mai puternice caderi de apa din lume, cu o scurgere de 900 de metri cubi pe secunda. Aceste ape adapostesc o rara biodiversitate de pesti. Din pacate, autoritatile planuiesc sa construiasca o minicentrala in zona cascadelor, pentru a produce energie electrica necesara unui proiect de extragere a minerului de fer. Proiectul s-a izbit de protestele localnicilor si ecologistilor din Gabon, si deocamdata nu a demarat. In zona cascadelor se organizeaza expeditii pe jos prin padure, pe cursul raului Ivindo, imbarcati intr-o piroga sau, pentru cei mai comozi, trasee la bordul unor masini 4X4.

Parcul National Ivindo