Despre Owendo
Owendo este un oras in imediata apropiere a capitalei Libreville, cu o populatie de circa 60.000 de locuitori. Dezvoltat initial ca un port industrial si district al capitalei, (aflata in nord, la doar 15 kilomeri distanta), Owendo a devenit incepand cu 1994 un oras distinct. Si, cam tot de la mijlocul anilor ’90, asezarea a devenit cel mai important port al Gabonului. Localitatea dispune si de o gara, in fapt, punctul cel mai vestic al caii ferate Trans-gaboniene, care strabate intregul stat de la est la vest.
Intinsa pe circa 3 410 hectare, asezarea numara 19 de cartiere si o importanta zona industriala. In oras se mai afla opt scoli, doua colegii de invatamant gimnazial, un liceu tehnic, o scoala normala si o facultate de stiinte ale sanatatii. Orasul e relativ usor de descris: parcuri industriale, fabrici de prelucrare a lemnului, un imens santier naval, un terminal feroviar si un terminal portuar, un parc hotelier, restaurante si braserii. Imaginea clasica a unui micut oras industrial in plina expansiune economica. Or, chiar daca in prezent, Owendo nu poate aspira la titlul de destinatie turistica in adevaratul sens al cuvantului, dezvoltarea economica de care se bucura va aduce orasul pe lista operatorilor de tursim intr-un viior nu foarte indepartat.
Cu atat mai mult cu cat localitatea se lauda cu doua insule (Coniquet si Perroquet), inca neexploatate turistic, doua fluvii care o strabat (Lowe si Igoumie), mai multe plaje si privelisti superbe de care profita amatorii de delta-plan. In plus, industria hoteliera cunoaste o dezvoltare importanta dupa ce mai multe lanturi internationale au ales sa construiasca aici spatii de cazare. Hotelurile dispun de variate spatii de divertisment, precum piscine, sali de biliard, terenuri de volei pe plaja, sali de squash si spatii de joaca pentru copii. Sigur, momentan, turismul nu este principala vocatie a orasului Owendo, dar acest port industrial are marje mari de dezvoltare in aceasta directie.