Ghid turistic Peninsula Sinai

Despre Peninsula Sinai

Peninsula Sinai, ori mai simplu Sinai, este o peninsula de forma triunghiulara cuprinsa intre Marea Mediterana la nord si Marea Rosie la sud. Peninsula are o suprafata de aproximativ 600.000 km². Sinai este singurul teritoriu egiptean situat in Asia si nu in Africa, peninsula fiind in fapt un pod care leaga cele doua continente.

In ultimii 30 de ani, Sinai a devenit o importanta destinatie turistica, datorita spectaculoaselor sale peisaje, plajelor intinse, a recifurilor de corali si a istoriei biblice. De altfel, cele mai importante obiective turistice, Muntele Sinai si Manastirea Sf. Ecaterina, au o bogata semnificatie pentru crestini si nu numai. Muntele Sinai sau Muntele lui Moise este in mod larg acceptat de catre istorici, dar si de catre crestini, evrei si islamisti, ca fiind locul in care profetul Moise a primit de la Dumnezeu cele 10 porunci. Manastirea Sf. Ecaterina, construita intre anii 548 si 565 la poalele Muntelui Sinai, este considerata cea mai veche biserica crestina din lume. De rit ortodox, manastirea face parte din patrimoniul universal al UNESCO. In apropierea lacasului de cult s-a dezvolutat un mic dar elegant orasel turistic, cu hoteluri de lux si piscine. Dar Peninsula Sinai gazduieste si cateva dintre cele mai celebre si spectaculoase statiuni litorale din lume, precum Sharm el-Sheikh, Dahab, Nuweiba sau Taba. Principala punte de acces in zona este Aeroportul International Sharm el-Sheikh, dar peninsula este accesibila si cu trenul din Cairo sau cu feribotul din Iordania.

Din pacate, in ultimii ani, Sinai a fost scena mai multor atacuri teroriste impotriva turistilor. Cele mai multe au fost puse la cale de triburile sarace de beduini, nemultumite de lipsa de atentie care le este acordata de guvern in detrimentul industriei hoteliere. Partea buna e ca cei mai multi beduini au inteles beneficiile aduse de turism. Din majoritatea statiunilor din Sinai pleaca mai multe caravane pe camile organizate de beduini, prin desert sau prin zonele montane.

Peninsula Sinai