Ghid turistic Faiyum

Despre Faiyum

Faiyum sau Fayoum este un oras situat in zona centrala a Egiptului, la circa 130 de kilometri in sud-vestul capitalei Cairo. Localitatea ocupa teritoriul vechii asezari Crocodilopolis, fondate in urma cu 6.000 de ani, cel mai vechi oras din Egipt si unul dintre cele mai vechi orase din Africa.
Numele asezarii provine din termenul “efiom” care in limba copta s-ar traduce prin “mare” sau “lac”, referire la Lacul Moeris situat in apropiere.

Faiyum se lauda cu cateva bazaruri largi, mai multe moschei vechi si bai publice, dar si cu o aglomerata piata saptamanala. Orasul este strabatut de un canal, Bahr Yussef, care isi sapa drumul printre sute de case albe, aliniate de o parte si de alta. Este si motivul pentru care Faiyum a fost poreclit de vizitatori “Venetia Egiptului”. Peste canal trec doua poduri. Primul gazduieste strada principala si marele bazar al orasului, iar al doilea Moscheea Qaitbay. construita de sotia sultanului Mamluk. De-a lungul canalelor pot fi vazute si mici mori de apa, realizate de fostii colonisti greci, contructii care au devenit in timp principalul brand vizual al orasului. Pe colinele din nordul localitatii se afla situl vechiului oras Crocodilopolis, unde, in vremurile antice, crocodilii din Lacul Moeris erau venerati. Un Obelisc ridicat in cinstea lui Senwosret I (a 12-a Dinastie) pazeste intrarea de nord a cetatii.

Dar Faiyum si-a castigat celebritatea mai ales prin mastile de morti si portretele de pe mumii realizate aici in timpul ocupatiei romane. Multi istorici sustin ca aceste picturi ar reprezenta de fapt principalul model dupa care iconografia crestin-bizantina s-a ghidat cateva secole mai tarziu.

Si daca tot ajungeti la Faiyum merita sa trageti o fuga si la cateva obiective interesante aflate in apropierea orasului, precum situl arheologic de la Hawara, aflat la 27 de km, Piramidele Lahun, situate la 4 km, si Cascadele Wadi Elrayan, cele mai mari cascade din Egipt, la circa 50 de km de oras.

Faiyum