Despre Egipt
Republica Araba Egipt se gaseste in nordul Africii, in zona de intalnire a Africii cu vestul continetului asiatic si se intinde pe o suprafata de 1.002.450 km². Populatia tarii se ridica la aproape 90 milioane de locuitori, cu o densitate de 2.755 locuitori/km². Egiptul este marginit la nord de Marea Mediterana, la est de Fasia Gaza, in sud, se invecineaza cu Sudanul, iar vest, cu Libia. Sub aspect administrativ, Egiptul se imparte in 27 de regiuni, iar limba sa oficiala este araba.
Tara cu o istorie milenara, Egiptul a reprezentat cea mai importanta forma de cultura si organizare statala din Orientul Apropiat, fiind locul de nastere a celei mai stralucite civilizatii antice. Alexandru cel Mare ocupa la mijlocul secolul IV Egiptul si infiinteaza orasul Alexandria, care ii poarta numele, oras ce devine in anul 332 capitala regatului elenistic al Ptolomeilor. Tara este tranformata in provincie romana, la moartea Cleopatrei (30 i.Ch.), pentru ca in anul 395, mare parte din teritoriile Egiptului sa fie ocupate de bizantini. La jumatatea secolului VII, arabii isi fac aparitia la portile regatului si tot ei sunt cei care impun religia islamica. Astazi, coptii, urmasii vechilor crestini egipteni, reprezinta doar 10% din populatia tarii. Fosta resedinta a Califatului Fatamid, Egiptul este transformat, in 1517, in provincie a Imperiului Otoman, ceea ce a marcat si decaderea unei civilizatii si a unei culturi unice, iar statutul de provincie otomana il pastreaza pana la primul razboi mondial.
Incepand cu secolul XIX, odata cu expeditiile napoleoniene, bogatiile arheologice ale Egiptului au inceput sa suscite interesul marilor puteri ale lumii, care si-au manifestat sub diferife forme interesul in zona. Odata cu construirea Canalului de Suez (1859-1869), Franta si Anglia intervin in viata politica si economica a Egiptului. Primele semne de emancipare nationala se inregistreaza in anul 1922, cand Egiptul devine monarhie constitutionala, pentru ca in anul 1953 sa devina republica, sub conducerea lui Gamal Nasser. Astazi, in Egipt, puterea legislativa este exercitata de un parlament unicameral, in timp ce presedintele detine puterea executiva.
Mare parte din suprafata tarii este acoperita de desertul Sahara, cu formatiuni alcatuite din calcar si gresie. Trei sferturi din tara este traversata de desertul Libian, incepand din nordul Nilului, unde formeaza un podis cu altitudini de maximum 500 m, dar care ating si 1800 m (Gilf el Kebir), in zonele de sud-vest. Desertul este intrerupt de unele depresiuni, unde s-au format oaze precum cele de la Siwa, Waha el Saharya sau El Fayum. La est de Nil, se afla desertul Arabic, care ajunge in regiunile Marii Rosii. In nord-estul tarii se afla Peninsula Sinai, dincolo de Canalul de Suez. Sub aspectul vegetatiei, aceasta este concentrata in Valea si Delta Nilului si se remarca printr-un numar redus de specii de plante, in timp ce fauna destul de redusa si ea, se gaseste in Delta Nilului.
Economia tarii se bazeaza pe veniturile din turism, concentrand aici mai bine de 12 procente din populatia tarii, Egiptul fiind una dintre destinatiile turistice cele mai importante de pe mapamond. Capitala se afla la Cairo, oras situat la doar 25 de km sud de delta Nilului, pe malul drept al fluviului si este cel mai mare centru urban al tarii. Acesta cunoaste o dezvoltare spectaculoasa in secolele X-XV si intra intr-o perioada de declin cultural si economic sub stapanirea otomana, pentru a renaste in secolul XX. Astazi, capitala, este unul dintre cele mai importante centre de cultura de pe continentul african, fiind gazda a aproximativ 400 de moschei, unele cu o vechime de peste un mileniu, alaturi de numeroase muzee, centre de cercetare stiintifica si universitati.
Cele mai spectaculoase constructii ale lumii antice se gasesc in Egipt, iar complexul arheologice de la Giza este un exemplu edificator, aici pastrandu-se si astazi mormintele regale, Marele Sfinx si Marea Piramida de la Giza, singura dintre cele sapte minuni ale lumii antice care a supravietuit timpului. La 50 km sud de capitala se gaseste Luxor, ridicat pe ruinele anticului oras Teba, este denumit cel mai mare muzeu in aer liber al lumii. De la Luxor, cum priviti pe malul celalalt al fluviului, puteti vedea Valea Regilor. Nu mai putin interesant este orasul Alexandria, unul dintre principalele resorturi turistice ale tarii, cu plaje superbe si muzee cu colectii impresionante, dar si edificii precum Biblioteca din Alexandria, un proiect aflat in derulare, care se doreste o replica a celebrei biblioteci antice.
Situata in nord-estul tarii, Peninsula Sinai atrage turistii datorita peisajelor spectaculoase, dar si pentru semnificatia religioasa a Munteluri Sinai. Aici se afla si Catedrala Sf. Ecaterina, considerata cea mai veche constructie crestina a lumii. Nu puteti veni in acesta parte a tarii fara a vizita si statiunile Sharm–el Sheikh, Dahab sau Taba.
Croazierele pe Nil reprezinta o adevarata provocare pentru turistii dornici sa exploreze si aveti ocazia unica sa admirati peisaje dintre cele mai speciale, reprezentand o sursa de constanta de relaxare. Fara a omite faptul ca aceste calatorii au fost o sursa de insipratie pentru romanele renumitei scriitoare Agatha Christie. O destinatie turistica fascinanta, Egiptul este o tara ce nu poate fi omisa din itinerariile dvs pe mapamond, fie ca alegeti o croaziera pe Nil, fie ca optati pentru o vacanta pe plaja sau stabiliti vizite in marile situri arheologice, o vacanta in aceasta tara se va dovedi cu adevarat de neuitat.