Despre Esmeraldas
Amplasat in partea de nord-vest a Ecuadorului, pe coasta Pacificului, chiar la gura de varsare a raului Esmeraldas, acest “oras verde”, cum mai este cunoscut datorita vegetatiei luxuriante ce inconjoara zona, beneficiaza de un port maritim international si de un aeroport de dimensiuni reduse.
Numele acestui oras de coasta se datoreaza exploratorilor spanioli, care odata ajunsi pe coasta Pacificului in anul 1526, au fost uimiti sa-i gaseasca pe localnici impodobiti cu smaralde. De aceea, acestia erau convinsi ca aici vor gasi din belsug astfel de pietre pretioase, motiv pentru care au numit orasul “Esmeraldas”.
Majoritatea locuitorilor sunt afro-ecuadorieni, ai caror stramosi au ajuns in Esmeraldas in perioada anilor 1600, prin intermediul distrugerii vaselor de sclavi sau prin evadarea de pe plantatiile de zahar din Columbia. De-a lungul timpului, culturile celor doua popoare, nativ si cel african, s-au impletit armonios creand o singura civilizatie, ramasa vie pana in ziua de astazi, iar odata cu infiintarea drumurilor, a dezvoltarii portului, a stabilirii aici a celei mai mari rafinarii de petrol din tara pentru conducta Trans-Ecuador ce transporta petrol tocmai din Amazon, Esmelardas a devenit unul dintre cele mai mari centre turistice si comerciale ale Ecuadorului. De asemenea, s-au creat si o serie de rezervatii naturale si grupuri de conservare ale mangrovelor.
Avand o temperatura medie anuala de 25o C, cu ploi tropicale abundente din luna decembrie pana in luna iunie (cauzand astfel inchiderea unor drumuri), un sezon noros si umed in perioada dintre lunile iulie – septembrie si unul secetos si rece din luna octombrie pana la inceputul lunii decembrie, Esmeraldas nu ofera turistilor un asa-numit “moment perfect” de vizitare a acestuia, din punct de vedere climatic.
Cu toate acestea, de departe cea mai prielnica perioada pentru a vedea centrul orasului este in timpul primelor cinci zile ale lunii august, cand orice activitate se opreste, iar Esmeraldas se transforma intr-o mare petrecere, cand in timpul zilei au loc parade pe strazi, iar noaptea distractia se muta in cluburi. Ceea ce se remarca in timpul acestor festivitati sunt muzica si dansurile specifice acestei comunitati, reinviate de cei ai caror stramosi soseau aici tocmai din Africa. Aceste manifestari sunt insotite de acordurile instrumentului lor favorit, cunoscut ca si “marimba”, fabricat din lemn de bambus si “Casuarina equisetifolia” (arbore vesnic verde, ce poate ajunge la o inaltime maxima de 35 m).
Pe langa dansurile afro-ecuadoriene, de mare interes turistic este si fauna si flora din aceasta arie, zona arheologica La Tolita, padurile de mangrove, populatia indigena „Cayapas”, dar mai ales plajele minunate situate nu mai departe de 30 km de centru orasului, ce pun la dispozitia turistilor o serie de structuri de primire cu functiuni de cazare la cele mai inalte standarde. Printre acestea se remarca plaja Atacames, faimoasa pentru asa-numita bautura traditionala „coco-loco”, preparata din lapte de cocos, dar si pentru obiectele de artizanat realizate din coral rosu si negru; plaja Sua, situata la o distanta parcursa in 15 minute de la plaja Atacames, o oaza de liniste si pace; plaja Same, inconjurata de palmieri, cunoscuta a fi un complex de elita al orasului, cu hoteluri elegante si condominii meditareene de lux, ce pot fi inchiriate saptamanal; plaja Muisne, amplasta pe insula omonina la doar 48 km de Esmelardas, si se prezinta ca un paradis pierdut; plaja Tonsupa, destinata pentru familiile cu copii mici, fiind si locul perfect pentru a admira apusurile de soare; plaja Ascunsa (Escondida), o rezervatie ecologica ce se intinde de-a lungul a 100 ha etc.
Numeroase vase de croaziera poposesc in Esmeraldas, de unde se organizeaza excursii pe uscat, catre orase ca si Quito (318 km), Cuenca (537 km) sau Chan, insa foarte multi pasageri prefera sa viziteze orasul, care cu farmecul sau, oamenii si plajele sale ca si principale atractii turistice, la care se adauga si clima tropicala, a devenit in ultima perioada una dintre cele mai populare destinatii de vacanta.