Teatro di San Carlo este o casa de opera in Napoli, Italia. Acesta este situat langa Piazza del Plebiscito si este cel mai vechi loc de intalnire pentru iubitorii de opera din Europa, deschis cu decenii inainte de Opera Scala din Milano sau La Fenice din Venetia.

Teatrul a fost construit la initiativa regelui Carol al VII-lea de Napoli. Acesta a vrut sa inzestreze Napoli cu un teatru nou pentru a inlocui vechiul si ruinatul Teatro San Bartolomeo din 1621. Acest nou teatru a fost inaugurat la 4 noiembrie 1737, ziua numelui regelui, cu spectacolul operei lui Domenico Sarro, Achille in Sciro. Cum era atunci obiceiul, rolul lui Ahile a fost jucat de o femeie, Vittoria Tesi.

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Christoph Willibald Gluck a fost chemat la Napoli de catre impresarul Tufarelli, pentru a regiza Clemenza di Tito in 1752.

Teatrul a fost proiectat de arhitectul militar Antonio Medrano Giovanni. Pe 12 februarie 1816 San Carlo a fost distrus de un incendiu, ramanand numai peretii exteriori. Cu toate acestea, teatrul a fost reproiectat de arhitectul Antonio Niccolini si reconstruit in numai zece luni, la ordinul regelui Ferdinand al IV-lea, un alt monarh Bourbon si fiul lui Carol al III-lea. Niccolini a infrumusetat interiorul cu basoreliefuri ilustrand Tempo e ora.

La 12 ianuarie 1817, teatrul a fost reinaugurat cu piesa lui Johann Simon Mayr Il Sogno di Partenope. Stendhal a participat la doua reprezentatii si a scris "Nu este nimic in toata Europa comparabil cu acest teatru (...) orbeste ochii, si rupe o parte din suflet...”. Teatrul a fost conceput in forma de potcoava si poate primi 1.444 de spectatori. In 1844 a fost facuta o redecorare sub conducerea fiului lui Niccolini, Fausto. In ciuda bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, teatrul a fost renovat de fortele de ocupatie aliate, si redeschis pe 16 decembrie 1943.