Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Statiunea Maspalomas din Insula Gran Canaria
Situata pe coasta extrem sudica a insulei Gran Canaria si renumita pentru lungimea plajei de nisip ce se intinde pe o distanta de aproximativ 6 km, pentru cei 17 km de coasta prevazuta cu dune, pentru apele sale de mica adancime si pentru conditiile climatice excelente tot timpul anului, statiunea Maspalomas reprezinta destinatia perfecta a iubitorilor de plaja si a vacantelor petrecute in familie.
Numele statiunii poate proveni prin derivarea fie a numelui lui Rodrigo Mas de Palomar, un colonist si un soldat din insula Mallora, fie a numelui prietenului genovez a lui Alfonso Fernandez de Lugo (cel care a cucerit insulele La Palmas si Tenerife) cunoscut ca si Francisco Palomar, care a cumparat din Guimar, 87 de sclavi guanche pentru a-i transporta in aceasta regiune.
Statiunea Maspalomas, cu resedintele si hotelurile sale de lux si cu cel mai mare teren de golf de pe insula – Campo Golf, este separata de statiunea vecina, Playa del Ingles, printr-o intindere de 400 ha de dune, declarate in anul 1994 parc national. Dunele pot fi strabatute fie la pas, fie prin inchirierea unor camile, transpunand astfel calatorul intr-o alta parte a lumii, si ofera un habitat excelent pentru foarte multe specii de plante rare sau pentru unele specii de animale, ca si iepurii sau soparlele. Aceasta zona este si preferata nudistilor dar si a comunitatii gay.
In partea vestica a acestei rezervatii naturale se gaseste El Oasis, un centrul comercial marginit de laguna La Charca, inconjurata de palmieri si declarata arie protejata reprezentand totodata si casa multor specii de pasari migratoare din Europa ce poposesc aici in drumul lor spre Africa. In apropiere, se afla si cel mai sudic punct al Europei pe uscat, marcat prin farul inalt de 68 m, construit in anul 1886 si cunoscut sub numele de “El Faro de Maspalomas”.
Pe langa toate acestea turistii pot alege si alte destinatii turistice situate in apropiere de statiunea Maspalomas sau chiar la cativa km nord de aceasta, asa cum este cele mai mare parc acvatic al insulei – Aqualand Maspalomas; Holiday World – un parc de distractie destul mare; Palmitos Park – un parc ornitologic cu acvariu, un pavilion al fluturilor si foarte multe specii de orhidee; parcul tematic Soux City ce reprezinta o replica a Vestului Salbatic al Americii; dar si fascinanta Lume Aborigena, un alt parc thematic, dar si un loc de interes cultural, istoric si social.
Cele mai bune structuri de primire cu functiuni de cazare ale statiunii sunt Hotelul Lopesan Baobab Resort5*, ce dispune de cele mai fantastice servicii si camere somptuase, fiind amenajat in stil african, si Hotelul Faro IFA4*, care beneficiaza de vederi spectaculoase spre malul marii, cu o ospitalitate excelenta si cele mai bune preparate ale bucatariei traditionale, si nu numai.
Datorita peisajelor de care dispune si a serviciilor oferite, statiunea Maspalomas a fost aleasa pentru gazduirea Zilei Mondiale a Turismului ce a avut loc in luna septembrie a anului 2012, planificata de catre Organizatia Mondiala a Turimului, cu ocazia comemorarii a 50 de ani de existenta.
GPS - Latitudine: 27.766260, Longitudine: -15.579750
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Statiunea Maspalomas din Insula Gran Canaria