Universitatea din Sevilia

Universitatea din Sevilia a fost fondata in anul 1505, purtand numele de Colegiul Santa Maria de Jesus. In prezent aici invata peste 65000 de studenti, pregatiti de aproximativ 4500 de cadre didactice, aceasta fiind una din cele mai bune universitati din Spania. In anul 1621, in cadrul Universitatii din Sevilia functionau 4 facultati: Teologie, Medicina, Arte, Canoane si Legi. Un secol mai tarziu, la universitate se studia si un curs de matematica. Astazi, in cadrul Universitatii din Sevilia se gasesc 35 de facultati si scoli universitare.

Cladirea centrala reprezentativa pentru Universitatea din Sevilia este fosta fabrica regala de tutun, o cladire monumentala datand din secolul al XVIII-lea, opera celebrului inginer militar si arhitect al armatei spaniole Sebastian Van der Borcht, aceasta aflandu-se in apropiere de centrul istoric al orasului, universitatea functionand aici din anul 1954. Biblioteca universitatii cuprinde peste 770000 de volume.

Gratie secolelor sale de traditie in invatamantul superior si a continuei dezvoltari, Universitatea din Sevilia este una din cele mai bune universitati din Spania, fiind recunoscuta si la nivel mondial, aceasta oferind o vasta oferta educationala celor care doresc sa studieze aici.

Sediul universitatii se afla pe str. San Fernando nr. 4, in partea de sud a centrului istoric, langa Parcul Maria Luisa si Piata Spania.

Informatii utile

Adresa

Calle San Fernando 4, 41004 Sevilia

Cum ajung

Statia de metrou Prado de San Sebastian (linia L1), Autobuzele 30, 31, 37, 01, 03, 06, A5, 34, A6, C1, C2, tramvaiul T1

Telefon

954551000

Alte informatii

Cladirea poate fi admirata doar din exterior, fiind centru universitar

Timp mediu vizitare

30min

Preturi

  • Taxa acces: Gratuit

Orar

  • Zilnic: Non Stop

Localizare

GPS - Latitudine: 37.381599, Longitudine: -5.990617

Mareste harta

Legenda

  • Universitatea din Sevilia
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Universitatea din Sevilia