Podul lui Traian a fost construit in apropiere de orasul Drobeta Turnu Severin, in perioada anilor 103-104, de catre Apolodor din Damasc, cu scopul de a veni in ajutorul trupelor romane conduse de Traian in cea de a doua campanie militara de cucerire a Daciei. Podul lui Traian este cea mai mare structura de acest fel construita in antichitate. Grandoarea si ingeniozitatea tehnica a cladirii a uimit si inca uimeste si in prezent.

Monografia podului scrisa de Apolodor din Damasc si cunoscuta de catre istoricul Procopius din secolul al VI-lea a fost pierduta. Cele mai multe informatii cu privire la pod fiindu-ne transmise de un alt istoric familiarizat cu monografia lui Apolodor, Dio Cassius. In secolul al X-lea, imparatul bizantin Constantin Porphirogenet vorbeste despre pod ca fiind situat la granita Ungariei, la trei zile distanta de Belgrad. In Evul Mediu, la inceputul secolului al XVI-lea, Paulus Iovius spunea ca podul este situat in apropierea Severinului. Scriitorii moldoveni si munteni scriau despre pod folosindu-se din sursele scriitorilor bizantini si de traditia locala.

Desi a fost functional pentru doar cateva zeci de ani, pentru mai mult de 1.000 de ani acesta a fost considerat cel mai lung pod. Platforma podului si barele laterale au fost realizate folosindu-se copaci taiati de pe o suprafata de 200 de hectare. Podul a avut o lungime totala de 1135 m, latimea de 14,55 m, inaltimea de 18,60 m si a fost sustinut de 20 de picioare.

Suprastructura din lemn a podului a fost demontata de catre succesorul lui Traian, Hadrian, in scopul de a proteja imperiul de invaziile barbare din nord.