Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Fortareata din Bergen
La intrarea in portul orasului Bergen se gaseste unul dintre cele mai vechi si mai bine conservate castele ale Norvegiei, cunoscut ca si Fortareata din Bergen (Bergenhus), ce dateaza inca din anul 1240, desi in urma unor lucrari arheologice au fost descoperite unele ruine ridicate in timpul domniei regelui Olav Kyrre, din anul 1100.
In perioada medievala fortareata era denumita “Holmen”/”Insulita” si cuprindea o manastire dominicana, resedinta regala din Bergen, catedrala si cateva biserici, dar si resedinta episcopului. In prezent, singura parte care a supravietuit intacta este Sala Regelui Haakon, dar si un turn de aparare – Turnul Rosenkrantz, ambele fiind deschise publicului. Restul cladirii se afla sub comanda Marinei Regale a Norvegiei, unde sunt gazduiti aproximativ 150 de militari.
De forma dreptunghiulara, cu 37 m lungime si 16,4 m latime, fortareata, construita din piatra, prezinta trei etaje si o pivnita la subsol, cu un numar de camere la primul etaj si o sala destul de spatioasa situata la ultimul etaj.
In interior se gaseste una dintre cele doua sali de banchet ale cetatii, singura care a supravietuit si care a fost edificata la mijlocul secolului al XIII-lea, in timpul domniei Regelui Hakoon Haakonsson – Sala Haakon. A fost restaurata ultima oara in anii 1950, cand doar acoperisul de lemn a luat foc, acidental, in urma exploziei celor 120 de tone de dinamita transportate de catre nava olandeza aflata in serviciul marinei germane si lasate in portul din afara zidurilor cetatii. In prezent se afla sub administrarea Muzeului Bergen, fiind folosita, ocazional, si pentru unele concerte, in special cantece de cor si muzica de camera, dar si pentru organizarea unor banchete, pentru functiile oficiale.
Si turnul Rosenkrantz face parte din Muzeul Bergen, una dintre cele mai proeminente cladiri ale fortaretei, al carui nume deriva de la cel al guvernatorului Eric Rosenkrantz, deoarece a fost complet restaurat in timpul administratiei sale, intre anii 1559 – 1568. Cladirea lui Rosenkrantz gazduia mai multe temnite la parter, un etaj mai sus se gaseau camerele rezidentiale ale guvernatorului, iar la partea superioara erau pozitionate tunurile. In anii 1740, edificiul a fost transformat intr-o magazine pentru depozitarea prafului de pusca, functionand astfel pana in anii 1930. A fost apoi restaurant si deschis publicului in anul 1966.
Muzeul fortaretei Bergenhus poate fi vizitat de marti – duminica, intre orele 11.00 – 17.00, intrarea fiind libera. In interior sunt expuse o serie de obiecte si artefacte descoperite in urma excavatiilor arheologice din zona castelului, in perioada anilor 1955 – 1972. Turnul Rosenkrantz si Sala Haakon pot fi vazute insa, zilnic, in intervalul orar 06.30 – 23.00.
GPS - Latitudine: 60.399700, Longitudine: 5.317233
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Fortareata din Bergen